Accident cu șase mașini pe Autostrada Soarelui. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Un accident cu șase mașini a avut loc în urmă cu scurt timp pe Autostrada Soarelui. Planul Roșu de Intervenție a fost activat

Un accident în care au fost implicate șase mașini a avut loc în urmă cu scurt timp pe Autostrada Soarelui. Din cauza numărului mare de autoturisme implicate a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Accident grav pe Autostrada Soarelui

Un accident în lanț a avut loc pe Autostrada A2, la km 171, pe sensul spre București, între localitățile Medgidia și Cernavodă. Din primele informații, accidentul ar fi avut loc din cauza nepăstrării distanței regulamentare între mașini.

Potrivit ISU Dobrogea, șase autoturisme ar fi implicate în incident. Vorbim despre 13 adulți și trei copii care primesc îngrijiri medicale la fața locului. Până la acest moment, nicio persoană implicată nu a fost rănită grav și nu necesită transport la spital.

„La caz au fost alocate 4 autospeciale de stingere, 1 autospecială de primă intervenție și comanda, 1 autospecială de descarcarare, 2 autospeciale pentru transport personal și victime multiple, 7 ambulanțe SMURD, 7 ambulanțe ale servciului județean de ambulanță, 1 Unitate de Terapie Intensivă Mobilă SMURD. La caz a fost trimis și elicopterul SMURD”, transmite IGSU.

Zona în care s-a produs accidentul a fost rapid securizată, iar traficul a fost complet blocat pe sensul de mers spre Capitală. În paralel, autoritățile au început cercetările pentru a stabili modul în care s-a produs accidentul.

Rute alternative până la degajarea traficului

Ancheta este în desfășurare, iar circulația pe autostradă va rămâne blocată până la eliberarea completă a carosabilului. În acest sens, oamenii legii au transmis pe unde pot ocoli cei ce se deplasează spre București.

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2 București-Constanța, la kilometrul 171, pe sensul de mers spre Capitală, în apropierea localității Peștera, județul Constanța, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate șase autovehicule. Două persoane acuză dureri și sunt evaluate medical la fața locului.

Traficul rutier este oprit pe sensul spre București pentru a permite aterizarea elicopterului SMURD. Valorile de trafic sunt în creștere pe direcția de mers spre Capitală, astfel că le recomandăm șoferilor să opteze pentru ruta alternativă Constanța – DN3 – Murfatlar –DN 22C – reintrare pe autostrada A2”, informează oamenii legii.

CITEȘTE ȘI