Afirmațiile lui Noam Chomsky: 10 metode teribile cu ajutorul cărora se manipulează masele.


Arsenal pentru zombi.

Noam Chomsky, profesor de lingvistică la Massachusetts Institute of Technology, lingvist, filosof, activist social, autor și analist politic, este considerat unul dintre cei mai mari gânditori ai timpului.

Cărțile sale au fost citite în întreaga lume.

Dar principiile de bază ale manipulării pe care se bazează puterea politică au devenit deosebit de renumite.

Citiți-le și veți înțelege foarte multe lucruri:

1. Distragerea atenției.

Elementul principal al managementului social este de a distrage atenția oamenilor de la problemele și deciziile importante luate de cercurile politice și economice, prin saturarea constantă a spațiului informațional cu mesaje de importanță minoră, dar cu impact emoțional.

Distragerea atenției este foarte importantă pentru a-i împiedica pe cetățeni să acumuleze cunoștințe importante din domeniul filosofiei moderne, științei, economiei, psihologiei, neurobiologiei și ciberneticii.

În schimb spațiul informațional este suprasaturat cu știri despre sport, spectacole, mistică etc.

2. Problemă – reacție – soluție.

Se creează o problemă, un fel de „situație” menită să provoace o anumită reacție în rândul populației, astfel încât aceasta să ceară adoptarea măsurilor necesare comode pentru conducere.

Un exemplu: să favorizezi violența urbană și actele de terorism sângeroase pentru ca cetățenii să solicite adoptarea de legi pentru a consolida măsurile de securitate cu prețul limitării libertăților democratice.

3. Pregătirea treptată.

Politicile antipopulare dure se vor aplica treptat, pentru a se preveni ori atenua protestele sociale. În acest fel cel mai mare rău devine suportabil dacă este administrat în porții anuale, conform unui program anunțat. Anume în acest fel între anii 1980 și 1990 au fost impuse la nivel global condiții noi socio-economice (neoliberalismul).

Minimizarea funcțiilor statului, privatizarea, incertitudinea, instabilitatea, șomajul în masă, salariile care nu mai oferă o viață decentă. Dacă toate acestea s-ar întâmplat în același timp, atunci cu siguranță ar duce la o revoluție.

4. Amânarea executării.

Un altă metodă de a adopta o decizie nepopulară este s-o prezinți ca fiind „dureroasă și necesară” și să obții la moment consimțământul cetățenilor de a o implementa în viitor. Este mult mai ușor să accepți orice sacrificiu în viitor decât în ​​prezent.

În primul rând pentru că acest lucru nu se va întâmpla imediat. În al doilea rând deoarece majoritatea oamenilor au niște speranțele naive precum că „mâine lucrurile se vor schimba spre bine” și că vor reuși să evite acele sacrificii. Această metodă le oferă cetățenilor mai mult timp să se obișnuiască cu ideea de schimbare și s-o accepte cu umilință, atunci când va fi momentul.

5. Infantilizarea poporului.

Cele mai multe discursuri de propagandă destinate publicului larg utilizează astfel de argumente, personaje, cuvinte și intonații, ca și cum s-ar adresa unor persoane cu gândire infantilă.

Dacă cineva se adresează unei persoane ca unui copil de 12 ani, atunci destinatarul va avea o gândire superficială, naivă și cu predispoziție la intoxicări informaționale.

6. Accentul pe emoții.

Acțiunea asupra emoțiilor este o metodă clasică de programare neuro-lingvistică, menită să blocheze capacitatea oamenilor de a analiza rațional și de a gândi critic.

Pe de altă parte utilizarea factorului emoțional vă permite să deschideți ușa subconștientului pentru a introduce gânduri, dorințe, temeri, constrângeri sau modele stabile de comportament. Ideile despre cât de crud este terorismul, cât de nedreaptă este puterea, câtă lume suferă din cauza foamei și a umilinței, lasă în spatele scenei cauzele reale ale acestor nenorociri. Emoțiile sunt dușmanul logicii.

7. Îndobitocirea populației.

O strategie importantă este să se asigure că oamenii nu reușesc să înțeleagă tehnicile și metodele folosite pentru a-i controla și pentru a-i supune.

Un sistem de învățământ corupt și nefuncțional este instrumentul ideal de a ține cetățenii în ignoranță și a manipula opiniile colective după bunul-plac.

8. Încurajarea mediocrității.

Autoritățile se străduiesc să introducă ideea că este la modă să fii vulgar și mediocru. Această metodă este inseparabilă de cea anterioară, deoarece mediocritățile sunt prezente în orice sferă socială: de la religie și știință la artă și politică.

Pentru aceasta se vor difuza emisiuni și seriale vulgare, ce trag inteligența în jos.

9. Cultivarea sentimentului de culpă.

O altă sarcină este aceea de a face o persoană să creadă că doar el este vinovat de nenorocirile sale, care apar din cauza lipsei abilităților sale mentale.

Ca urmare, în loc să se răzvrătească împotriva sistemului economic, o persoană începe să se auto-deprecieze, învinuindu-se pentru tot ceea ce-i provoacă stări depresive, care duc la inacțiune.

10. Cunoașterea excelentă a naturii umane.

În ultimii 50 de ani progresele științifice au contribuit la formarea unui decalaj tot mai mare între cunoștințele oamenilor simpli și informațiile pe care le dețin și le utilizează elita politică.

Datorită biologiei, neurobiologiei și psihologiei aplicate, sistemul are la dispoziție cunoștințe avansate despre fiziologia și psihicul uman. Sistemul a reușit să învețe despre persoana obișnuită mai mult decât știe ea însăși.

Acest lucru înseamnă că, în majoritatea cazurilor, sistemul are mai multă putere și mai mult control asupra oamenilor decât ei.

Ați observat aceste metode în acțiune?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata