Alocațiile copiilor Nu cresc nici de la 1 aprilie, Budăi aruncă vina în altă parte

Este oficial. Majorarea alocațiilor de la 85 de lei la 150 de lei nu se va realiza de la 1 aprilie.

Ministrul Muncii a făcut anunțul: ,,Este prima dată în istorie când un buget este atacat…”. Alocaţiile copiilor nu vor creşte nici de la 1 aprilie, spune ministrul Muncii.
Marius Budăi afirmă că de vină pentru întârziere este preşedintele Klaus Iohannis, care a tergiversat promulgarea bugetului pentru acest an.

”La Curtea Constituțioanală, nu credeam că vom ajunge dar este strict decizia Președintelui. E dureros că folosim segmente din societate să contabilizăm voturi. Ne dorim ca bugetul să fie adoptat mai repede pentru că de luna viitoare să facem majorarea alocațiilor”, a declarat Budai, citat de Antena1

 

Din păcate, parlamentarii nu s-au înțeles cu privire la majorarea alocațiilor pentru copii, iar gestionarea bugetului alocat, se pare că nu a fost bine făcută.

 

În prezent, nu există o dată exactă stabilită pentru majorarea alocațiilor, dar ministrul afirmă că speră ca până la începutul lunii următoare să poate face această majorare.

Citeste si despre

Cum arată mâinile lui Alex, copilul de 11 ani care culege și vinde urzici pentru a-și ajuta mama și frații

Jurnaliștii de la botosaneanul.ro au prezentat povestea lui Alex, copilul în vârstă de 11 ani, din satul Blândești, care vinde urzici în Piața Centrală din Botoșani, pentru a-și ajuta mama și cei patru frați mai mici. 

„Cum arată mâinile lui Alex, copilul de 11 ani care culege și vinde urzici pentru a-și ajuta mama și frații”

Deși este doar un copil, Alex face tot ce-i stă în putere pentru a-și ajuta familia. Tatăl lui a murit acum o lună de zile, din cauza alcoolului, iar mama lui a rămas fără un loc de muncă, crescându-și singură cei cinci copii.

Pe 8 martie, jurnaliștii din Botoșani l-au întâlnit pe Alex în piață, în timp ce încerca să vândă patru pungi de urzici. Copilul a povestit că s-a învoit de la școală pentru a putea să vină în piață în acea zi de sărbătoare în care avea mai multe șanse să-și vândă marfa decât în orice altă zi, potrivit botosaneanul.ro.

Așa arată mâinile lui Alex, după ce a cules urzici cu familia lui

Din vânzarea urzicilor, Alex câștigă, într-o zi bună, în jur de 50 de lei, maxim 100 de lei. Acești bani se împart la toți membrii familiei, care pe lângă mâncare, au nevoie de multe altele.

Băiatul a mai povestit că cel mai mic dintre cei patru frați ai lui are doar opt luni și că mama lui a rămas fără job își caută de lucru.

„Cel mai mare vis al meu este să găsească mama de lucru. Acum am venit să facem bani ca să poată să se angajeze și după aceea nu mai venim. Mama a lucrat la croitorie”, a spus Alex.

Citeste si despre..

Este viral Mesajul Video prin care o adolescentă pune politicienii Români la colţ

Nu eşti niciodată prea tânăr ca să te faci auzit. O dovedeşte o adolescentă de 14 ani din Reşiţa care, în doar 70 de secunde, pune politicienii români la colţ.

Într-un mesaj video publicat pe Youtube, Andreea le reproşează că nu fac nimic să salveze natura şi aşa sufocată de gunoaie. Mama ei sustine ca aceasta a crescut în natură şi se revolta ori de câte ori vede că aceasta are de suferit.

Adolescenta se alătură mişcării globale „Fridays for Future”, iniţiată de o elevă din Suedia, în semn de protest pentru lipsa de acţiune politică faţă de schimbările climatice.

Mă numesc Andreea. Am decis să iau atitudine împotriva politicienilor care îmi fură viitorul. Cu fiecare minciună, cu fiecare decizie proastă, ei vorbesc nimicuri. Timp în care cei mulţi ca mine suferă, iar natura moare.

Aerul nostru e greu de respirat. Apa de băut trebuie deja cumpărată. Ne înecăm în gunoaie. Corupţia mă sufocă. Ce viitor îmi oferiţi, dragi politicieni? Eu nu pot vota încă, dar sunt liberă să vorbesc şi să vă cer să luaţi aminte la ce v-am spus acum. Deoarece paharul s-a umplut! Eu sunt doar Andreea, din Reşiţa, elevă la şcoala gimnazială şi vorbesc în numele naturii şi a milioanelor de copii din România”.

Citeste si despre..

Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos pentru ieşirea din necazuri

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al Lui Dumnezeu, nu suntem vrednici de Milele Tale, dar îndrăznim să Te rugăm să primeşti şi puţina noastră rugăciune, precum ai primit oarecând cei doi bani ai văduvei şi să alungi de la noi tulburarea care ne-a cuprins.

Doamne, viforul necazurilor se ridică asupra noastră şi au intrat ape până la sufletele noastre, dar întru Tine este toată nădejdea noastră!

Tu cunoşti pricina răului care ne apasă. La Tine perii capetelor noastre sunt număraţi. La Tine scăpăm şi pe Tine Te rugăm să depărtezi de la noi orice rău pierzător de suflet şi să ne ajuţi să biruim toate ispitele care ne învăluie!

Tu eşti întărirea, scăparea şi Izbăvitorul nostru, Hristoase Dumnezeule şi Ţie Slavă şi mulţumire pentru toate Îţi înălţăm, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin!

Citeste si despre..

Gigi Becali despre spitalul său privat, pentru bolnavii de cancer: ”Dragostea m-a pus”

Nu luăm banii cu noi după moarte, aşa că am decis să-i ajut pe cei bolnavi de cancer. Sunt mărturisirile lui Gigi Becali. Finanţatorul echipei FCSB a investit peste 15 milioane de euro într-o clinică în care cei care suferă de boala necruţătoare vor avea parte de tratamente gratuite. Le va plăti el însă, spune Gigi Becali, totul pentru a nu avea iar probleme cu justiţia.”Dragostea m-a pus, dragostea mi-a spus pune banii tăi şi ajută oameni!” Asta spune Gigi Becali că l-a determinat să construiască un spital în care toate tratamentele pot fi gratuite pentru cei care suferă de cancer.

GIGI BECALI, om de afaceri: Plătesc eu! De ce? Că poate să vină procurorul să spună ”păi, stai puţin, că suntem capabili, de asta faci puşcărie, e evaziune fiscală, nu ai voie gratis!”

Clinica se află în Sectorul 1 al Capitalei, aici unde pe vremuri erau şi birourile echipe de fotbal FCSB. Pana acum, pe Gigi Becali investiţia l-a costat 15 milioane de euro.Acum, pot fi trataţi în jur de 100 de pacienţi. Finanţatorul FCSB vrea ca în clinică să poată fi trataţi de patru ori mai mulţi bolnavi şi vrea să aducă acasă medici români plecaţi în străinătate.

https://www.youtube.com/watch?v=SVG_9uXrD2o

GIGI BECALI, om de afaceri: Am început ceva mic! De ce? Nu găseşti doctori! Începem să luăm din străinătate oameni români care au lucrat acolo le dau 4-5000 de euro pe lună să vină în ţara lor.Un bărbat a venit duminică la clinică, pentru a-i face o programare cât mai repede soţiei sale, care suferă de cancer.

MIHAI CHIȚUC, soțul unei paciente: Chipurile, în mare parte, tratamentul este gratuit, dar nu e aşa, tot apar cheltuieli!  Ca întotdeauna, trebui să încercăm,.tot sperăm!

Medici bine pregătiţi, echipamente moderne, dar şi un altfel de tratament – cu mai puţină chimioterapie. Aşa spune Gigi Becali că sunt aşteptaţi pacienţii.Şi, cum a construit din credinţă totul, spune că preotul nu putea lipsi dintr-un astfel de loc.”E o capelă acolo, unde o să fie rugăciune, dar se roagă preotul nu că te obligă cineva. Tu dacă vrei faci rugăciune, nu te obligă! Hai, fiţi sănătoşi!”, a spus Gigi Becali la plecare.

 

Sursa: botosaneanul.ro
CITEȘTE ȘI