Fiecare cu țelurile lui, nu? O tânără de 22 de ani din Bulgaria și-a propus să fie mândra deținătoare a celor mai mari buze din lume.
Drept urmare, a fost supusă unui număr uluitor de proceduri de mărire: 15. Totul, ca să își atingă țelul.
Andrea Emilova Ivanova are 22 ani și locuiește în Sofia. Este foarte mulțumită de felul în care arată în prezent, însă aspiră la tot mai mult. Tânăra își dorește să aibă cele mai mari buze din lume și nu se abate de la nimic pentru a-și atinge scopul.
Andrea vrea cele mai mari buze din lume
Pentru a se „modela” exact așa cum vrea, Andrea a scos din buzunar câte 200 de euro pentru fiecare tratament de mărire a buzelor. Înmulțește singur(ă) suma cu cele 15 operații făcute și pregătește-te de amețeli.
Nu doar că o fac să arate mai bine (cel puțin în viziunea ei), ci îi aduc și niște fani. Andrea are și un cont de Instagram, cu peste 18.000 de urmăritori, acolo unde oamenii se minunează la pozele pe care le postează. Cum critici există peste tot, există un val de păreri negative în comentarii, printre cele ale oamenilor care chiar o apreciază.