Argeș: Tânără, reclamată de soț că a plecat din izolare, găsită într-o mașină, cu doi bărbați

Argeș: Tânără, reclamată de soț că a plecat din izolare, găsită într-o mașină, cu doi bărbați
Budachiu Elena 20:00 Ancheta, Eveniment, Infracțional, Justiție, Național, Pandemie Covid-19, Politie, SLIDER Lasă un comentariu 20,103 Vizualizări

Facebook Google + Stumbleupon LinkedIn Pinterest
O tânără care se afla acasă, în izolare, a fost prinsă de polițiștii din Argeș după ce a plecat și a fost reclamată de soț. Aceasta a fost găsită într-o mașină, cu alți doi bărbați iar acum se află în carantină instituționalizată, ea fiind și amendată, transmite Mediafax.

Reprezentanții Poliției Argeș au transmis că, sâmbătă, oamenii legii au fost sesizaţi de către un bărbat întors recent în România dintr-o ţară aflată în „Zona roşie”, cu privire la faptul că persoana cu care se afla izolat, a părăsit locuinţa unde se aflau împreună.

În urma verificărilor, în scurt timp, poliţiştii au identificat autoturismul cu care tânăra de 18 ani a plecat. În acelaşi autoturism, împreună cu aceasta, se mai aflau doi bărbaţi de 24 şi 25 de ani.

„Toate cele trei persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de câte 5.000 de lei fiecare. (…) Ca urmare a încălcării măsurii de izolare la domiciliu, a fost dispusă introducerea în carantină instituţionalizată faţă de tânăra care nu a respectat măsura stabilită initial”, arată sursa citată.

A fost înștiințat DSP în cazul celor doi bărbați care au intrat în contact cu persoana care nu a respectat măsura izolării la domiciliu.

COMENTARII

DE REȚINUT !
Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată.

Vă rugăm să folosiți un limbaj frumos în caz contrar comentariul Dumneavoatra nu va fi publicat.
Echipa CITESTE.INFO vă mulțumește pentru înțelegere !

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptRead More