Aşa ceva nu găsești în nicio altă comună din România! DAR, românii nu DISTRIBUIE astfel de realizări ale primarilor

Dacă este voință, totul este posibil. Într-unul dintre cele mai sărace locuri din România, judeţul Vaslui, există o comună în care se trăieşte la nivel european.  Comuna Pădureni are camping, piscină, teatru de vară, sală de spectacole, loc pentru echitaţie, teren de sport cu tribună şi nocturnă, un parc frumos amenajat cu foișoare și terase. Este amenajată cu drumuri asfaltate, rețea de canalizare și stație de epurare.


Temistocle Diaconu (65 ani), primarul comunei vasluiene Pădureni, este de mai bine de un sfert de secol în funcţie, dar locuieşte în aceeaşi casă părintească şi conduce o maşină modestă. Cu toate acestea, se mândreşte cu cea mai modernă comună din judeţul Vaslui, scrie adevarul.ro.

Edilul povesteşte că după Revoluţie ar fi vrut să închirieze autocare să-şi ducă consătenii să viziteze Europa, pentru a vedea ce înseamnă civilizaţia, viaţa modernă. Nu a reuşit, însă a izbutit să aducă Europa la Pădureni.

 

Cei mai importanţi investitori din comuna Pădureni sunt două ateliere de încălţăminte, cu 16 angajaţi, iar bugetul comunei, depăşeşte cu puţin 3 milioane de lei.

Cu toate acestea, având proiecte schiţate chiar de el şi accesând fonduri europene, primarul Temistocle Diaconu a reuşit să realizeze investiţiile elementare pentru a asigura localnicilor o viaţă civilizată, să asfalteze drumurile din comună, să amenajeze canalizare şi staţie de eupurare, să implementeze sistem de colectare selectivă a deşeurilor în toate cele şapte componente ale comunei etc. Citeşte mai mult pe adevarul.ro.

 

CITEȘTE ȘI