Autoritățile au reacționat în cazul Vulpița și Viorel. Iată ce măsuri au luat acestea.

Autoritățile au luat o decizie radicală în cazul lui Viorel, soțul Vulpiței, și i-au tăiat acestuia ajutorul social.

În plus, la Vaslui, în satul celor doi soți asistați social, oamenii sunt extrem de revoltați și se plâng că aceștia le-au făcut satul de râs, iar oamenii cu mai multă minte de la București profită de ei. Edilul satului spune că a primit mai multe socilitări, atât din țară, cât și din străinătate, pentru a interveni și pentru a opri expunerea publică a celor doi soți deveniți vedete, relatează România TV.

Ce se întâmplă cu fetița celor doi

 

Ei bine, singurul lucru pe care l-au putut face autoritățile a fost să-i taie pe Viorel Stegaru de la ajutorul social și asta pentru că noul statut al bărbatului nu i-a permis să vină în satul natal și să presteze muncă în folosul comunității.

Cei doi au o fetiță în vârstă de doi ani, care este crescută de socrii Vulpiței. Potrivit România TV, protecția copilului a făcut o anchetă, deși cei doi părinți stau numai la București, fetița este bine îngrijită de către bunici și ea va rămâne în familie.

Povestea Vulpiței și a lui Viorel, scenariu de film

 

Povestea demnă de scenariul unui film a început  de mai bine de o lună, atunci când Veronica Stegaru, o tânără de 23 de ani a lipsit în mod nejustificat de acasă și i-a spus soțului că a fost răpită, sechestrată și violată. Ulterior, s-a dovedit faptul că Veronica urca de bunăvoie în mașina unor tineri. De atunci și până în prezent, viața Veronicăi și a soțului său, Viorel se derulează în direct, sub ochii a mii de spectatori.

CITEȘTE ȘI