Avem cel mai prost sistem medical din Europa, dar am cumpărat cel mai mare clopot de pe continent

Pentru al doilea an consecutiv, România ocupă ultimul loc în Indexul European al Consumatorului de Sănătate. Asta înseamnă că avem un sistem medical mai prost decât Bulgaria, Albania, Macedonia etc. Cu alte cuvinte, suntem rușinea Europei. Din 34 de țări europene, noi avem cel mai praf și infect sistem medical.

Pentru realizarea acestui clasament au fost luați în calcul următorii factori: drepturile și informarea pacienților, accesibilitatea (timpii de așteptare pentru tratament), rezultatele tratamentelor, gama de servicii oferite și extinderea lor, prevenția și farmaceuticele.

Dacă încă nu ți s-a crăpat obrazul, iată că România e pe primul loc și la rata infecțiilor intraspitalicești rezistente la tratament, la mortalitatea infantilă și la mortalitatea din cauza cancerului și bolilor cardiovasculare. Poți consulta întregul studiu aici.

Dacă tot nu ți-a crăpat obrazul, află că în loc să dăm banii pe modernizarea spitalelor, i-am dat pe biserici și Catedrala Mântuirii Neamului, pentru care a fost cumpărat cel mai mare clopot de pe continent (500.000 de euro).

Nici nu se știe cu exactitate câte zeci de milioane de euro a înghițit Catedrala Mântuirii Neamului din bugetul României, dar Primăria Capitalei este unul dintre principalii donatori aruncând cu milioane de euro în fiecare an în această construcție.

Despre clopotul Catedralei Mântuirii Neamului se spune că se va auzi în tot Bucureștiul. De fiecare dată când îl vom auzi, vom ști că bate pentru sistemul medical din România.

Odihnească-se în pace! – Sursa: Noizz.ro

Citeste in continuare despre..

Dacă din greșeală ați spart un produs în magazin, nu vă grăbiți să plătiți pentru el!

Acest incident poate rămâne nepedepsit! Dacă, desigur, a fost un accident.

Ați spart un produs în supermarket? Nu vă faceți griji și nu vă grăbiți să plătiți pentru neglijență dvs.

Dacă daunele nu sunt din vina dvs., nu sunteți obligat să plătiți pentru ele.

De exemplu, ați atins accidental o sticlă și aceasta a căzut și s-a spart. Vedeți dacă pe raft există bare de protecție, acestea sunt necesare pentru stabilitatea produselor. Absența acestora și ulterior deteriorarea produselor, este vina lucrătorilor din magazin.

Există și alte standarde pentru amplasarea mărfurilor: distanța dintre rafturi ar trebui să fie de cel puțin 1,4 metri.

Cu cât suprafața magazinului este mai mare, cu atât distanța dintre rafturi crește:

1,4 m – pentru suprafețe de până la 100 m 2
1,6 m − pentru suprafețe de 100-150 m².
2 m − pentru suprafețe de 150 – 400 m².
2,5 m − pentru suprafețe de 400 m².
Paznicul s-a năpustit asupra ta cu amenințări? Nu permiteți ca angajații magazinului să vă intimideze sau să vă amenințe.

NU UITAȚI! Numai instanța vă poate obliga să plătiți pentru bunurile vătămate. Nu trebuie să faceți acest lucru imediat!

Mai bine cereți personalului să vă dea cartea de reclamații. Descrieți în detalii tot ce s-a întâmplat.

Este foarte posibil ca în acest moment, administrația magazinului să-și schimbe atitudinea.

La urma urmelor, se tem foarte tare de litigii și de inspecții.

Dacă angajații magazinului continuă să vă preseze, propuneți să rezolvați problema în instanță.

Citeste mai mult AICI

 

 

CITEȘTE ȘI