Când se va termina epidemia? Străinii ne dau răspunsul

Până mai ieri, toți ne urmam cursul normal al vieții, activitățile noastre nefiind restricționate în nici un fel. Azi ne confruntăm cu o provocare mondială, cea a bolii generate de virusul COVID-19.

Acum ne întrebăm când ne vom întoarce la viața normală pe care o aveam dinainte. Cei care ne pot da un răspuns mai mult sau mai puțin mulțumitor sunt specialiștii străini, care transmit că speranța lor se referă la 3-4 luni până să scăpăm de virus.

Premierul britanic Boris Johnson a spus că speră ca Regatul Unit să învingă epidemia în următoarele 12 săptămâni, potrivit Digi24.

loading...

Totuși, deși numărul cazurilor ar putea scădea în următoarele trei luni, tot am putea fi departe de sfârșitul crizei, pagubele economice și sociale fiind uriașe.

„Avem o mare problemă în a ști cum ieșim din situația asta”, spune Mark Woolhouse, un profesor de boli infecțioase și epidemii de la Universitatea din Edinburgh.

Nefiind vorba numai despre Marea Britanie, provocarea de a ne reveni din criză este una dificilă. Pe lângă grijile pe care este și normal să ni le facem, există și metode de a ieși singuri din această situație.

Primul pas ar fi vaccinarea, chiar dacă momentan nici o țară nu dispune de un astfel de remediu, imunizarea unui număr cât mai mare de oameni ar fi, la fel, un pas important spre ieșirea din criză. Și schimbarea comportamentului și a stilului de viață poate constitui o rezolvare a acestei situații dificile.

Din păcate, toți acești pași sunt greu de făcut, mai ales când nu exită suficientă, tehnologie, voință, forță de muncă sau educație.

Vaccinul salvator, inexistent

Fără un vaccin care ne-ar putea protaja, sau chiar trata, propagarea virusului este continuă și fără șanse de oprire.

De asemenea, vaccinarea în masă ar putea duce la imunizarea în masă în fața oricărei epidemii.

O rază de speranță există, deoarece zilele acestea au început testele pentru un vaccin experimental produs în SUA, testat, pentru prima oară, pe o persoană, și nu pe un animal.

Deși viteza de lucru este una mare, nimic nu poate garanta reușita acestui vaccin și imunizarea colectivă.

”Să aștepți un vaccin nu este o strategie”, a spus profesorul Woolhouse pentru BBC.

Astfel că un vaccin compatibil pentru toată lumea a r putea fi produs abia peste un an, poate și mai mult, asta dacă totul decurge bine. Totuși, timpul este limitat, având în vederea creșterea numărului de persoane infectate.

Imunizarea naturală, tot mai greu de obținut

Strategia celor din Marea Britanie este să scadă cazurile, pe cât se poate, astfel încât să poată ridica din restricțiile impuse, iar viața să revină, într-o anumită masură, la normal.

Acest lucru, însă, nu se știe când se va aplica, stabilirea unor termene în această situație fiind imposibilă, potrivit Consilierul științific al guvernului Marii Britanii, Sir Patrick Vallance.

”Vorbim despre suprimarea infectărilor până la un nivel la care, să sperăm, doar o mică parte din țară va fi infectată. Așa că, dacă vom continua pentru o perioadă mai mare de doi ani, poate vom obține un anumit grad de protecție”, a spus Neil Ferguson de la Colegiul Imperial din Londra.

Alte forme de coronavirus nu au produs o imunizare de durată, astfel că simptomele de răceală și gripă au apărut des și din cauza aceluiași virus.

Schimbarea comportamentului, aproape imposibilă

„A treia opțiune este să ne schimbăm definitiv comportamentul, stilul de viață”, spune profesorul Woolhouse.

Acest lucru presupune respectarea restricțiilor impuse de autorități sau introducerea controalelor stricte.

”Am încercat să găsim repede persoanele infectate și persoanele de contact dar nu a funcționat”, a explicat sursa citată.

Găsirea unor medicamente care să trateze această infecție ar putea ajuta și ar putea fi folosite chiar imediat ce oamenii prezintă simptome.

”Pe termen lung, vaccinul este singura soluție și sperăm să se producă cât mai repede”, spune șeful consilierilor medicali ai guvernului britanic.

COMENTARII

DE REȚINUT !
Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată.

Vă rugăm să folosiți un limbaj frumos în caz contrar comentariul Dumneavoatra nu va fi publicat.
Echipa CITESTE.INFO vă mulțumește pentru înțelegere !

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptRead More