Raed Arafat a vorbit, pentru prima oară, despre viața lui personală. Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne a povestit ce a făcut în România, la Revoluție. La acel moment, el era deja de 8 ani stabilit în țară. Venise la studii.
Raed Arafat vorbește foarte rar despre familia și despre originile sale. Deși este stabilit în România de mai bine de 19 ani, de multe ori este privit, încă, drept un străin în țara noastră. Puțini îi cunosc originile, dar și parcursul personal și profesional. În 1981, la vârsta de 16 ani a emigrat în România pentru a studia medicina.
Raed Arafat s-a născut în Damasc. Revoluția din 1989 l-a prins în România
„Numai m-am născut acolo (n.r. în Damasc). Am trăit în Palestina. Eram în România la Revoluție. Eram student atunci. Am făcut specializarea în Anestezie și am lucrat în medicina de urgență toată viața.
Am rudele din partea mamei mele care stau în Damasc. Nu am mai vorbit cu ele în ultima perioadă, e o problemă și din cauza legăturilor în zonă. Am medici, farmaciști. Dacă era să mă consult cu familia, nu făceam nimic în România. Am lucrat 8 ani voluntar fără salariu. Aveam banii mei moșteniți de la tatăl meu. Primul salariu oficial în România l-am obținut în 1998, după ce am luat cetățenie.”, a povestit Raed Arafat, în emisiunea lui Marius Tucă transmisă pe Facebook de Mediafax.
La Revoluția din România, Raed Arafat a fost implicat în cursul evenimentelor. „Chiar am ajutat, la Cluj, în timpul Revoluției.”
aed Arafat nu are nici soție nici copii
Pentru prima oara, Arafat a mărturisit și care e motivul pentru care nu și-a întemeiat o familie. Fiind extrem de pasionat de medicină și de meseria pe care a ales-o, și-a dorit să fie implicat 100% în această activitate. El a mărturisit că este dificil să te imparți între carieră și familie.
„Nu poți să ai familie și să ai în același timp o muncă în care ești implicat 24 din 24, la maxim. Asta e părerea mea, plus că nu s-a întâmplat. La noi în familie, tatăl meu a fost însurat la 47-48 de ani. Suntem doi frați și o soră. Fratele a fost subinginer, iar sora este medic. Eu am mers după pasiune, după muncă și după dedicare totală la această activitate. Un concediu adevărat am avut ultima dată în 2004”, a declarat Raed Arafat.
Emisiunea integrală difuzată de MEDIAFAX se poate urmări aici:
EDIȚIE SPECIALĂ MARIUS TUCĂ SHOW LIVE. Raed Arafat, șeful DSU, vorbește, în exclusivitate, despre scandalul demiterii sale dar și despre dosarul Colectiv.
Gepostet von Mediafax.ro am Donnerstag, 19. Dezember 2019