Familia lui Florin Busuioc trece prin clipe grele după ce vedeta TV a suferit marți seara un infarct miocardic la Craiova, unde a jucat în piesa de teatru Central Park. Acesta a fost operat de urgență, iar ieri a fost transferat la Spitalul Fundeni din București. Alături de vedetă au ajuns imediat colegii de la Pro TV, însă a fost nedezlipită de el frumoasa lui soție, Liliana, care se roagă ca tatăl fiicelor ei să-și revină.
De profesie actriță, când a aflat ce a pățit soțul ei, Liliana a plecat imediat la Craiova și a stat tot timpul alături de el. Cei doi au împreună o familie foarte frumoasă, având două fetiţe superbe, Natalie de 15 ani şi Catinca de 9 ani, însă îndrăgitul prezentator de la Vremea a încercat să-și țină familia cât mai departe de lumina reflectoarelor.
Florin Busuioc și Liliana s-au cunoscut la facultate, unde vedeta Pro TV i-a fost profesor. Pentru că atracția dintre ei era foarte mare, Florin Busuioc a plecat din școală pentru a-și trăi povestea de iubire.
Florin Busuioc i-a fost profesor
„N-am avut o poveste de dragoste chiar de la început. Mi-a fost studentă. Mi se părea ciudat să-i fiu profesor şi am plecat din şcoală. N-am putut continua şi m-am cărat, ca să zic aşa. Noi am avut o poveste din două bucăţi cumva. Am avut o perioadă la început mai pasională, plină de furtună, dar am stabilit că nu prea merge, prea suntem vulcanici amândoi şi ne-am despărţit o vreme. Vreo opt-zece ani. După aceea ne-am reîntâlnit şi gata, s-a refăcut legătura”, spunea Florin Busuioc pentru adevărul.ro.
Florin Busuioc a suferit marți seara un infarct miocardic și se află în continuare internat la Institutul „C.C. Iliescu” din Bucureşti. El a fost transferat ieri cu un elicopter Smurd de la Clinica de Cradiologie Intervenţională din Craiova, unde a fost operat de urgență marți seara și i s-a montat un stent la inimă.
Știai că Florin Busuioc are și un fiu secret? Vezi în continuare!
Florin Busuioc, în vârsă de 55 de ani, este actor la bază, a cochetat și cu muzica, însă rolul de prezentator al rubricii Vremea de la Pro TV l-a consacrat pe deplin. În plus, Busu a câștigat în 2010 titlul de Cel mai bun prezentator meteo al anului din Europa, merit recunoscut de către Societatea Europeană de Meteorologie.
Cât despre viața privată, foarte puține persoane știu că:
Florin Busuioc a fost însurat de două ori și are copii cu ambele femei. Însă, veștile, care ar trebui să pară minunate, nu au același impact asupra prezentatorului meteo. Ei bine, povestea de viață a actorului are un început dureros și greu de trecut cu vederea. Florin Busuioc are un fiu secret Florin Busuioc s-a căsătorit în 1991 cu Marieta, o asistentă medicală din Târgul Mureș, iar în același an s-a născut primul său băiat (și singurul), pe nume Florin Jr., astăzi în vârstă de 27 de ani.
Destinul a făcut ca Busu, pe vremea aceea actor, să se transfere la București cu locul de muncă, fapt ce i-a îndepărtat pe cei doi, însă nu suficient cât să divorțeze. Cea care a luat decizia radicală a fost Marieta care, din dorința de a-i face o surpriză soțului, l-a vizitat pe neașteptate la București, însă ce a aflat avea să-i schimbe viața definitiv. Florin Busuioc era implicat în altă relație, iar divorțul a devenit iminent, chiar dacă s-a pronunțat ani de zile mai târziu, Marieta rămânând cu un copil de doar 3 luni de crescut.
Fără remușcări și drame de conștiință, Florin Busuioc s-a prezentat în 2008 la procesul de divorț, atunci când, de altfel, și-a văzut prima și ultima oară băiatul. Acesta s-a mulțumit doar să-i plătească pensie alimentară și atât.