Ce spune datina despre persoanele cu două nume

Fiecare persoană poartă cel puțin un nume. Numele reprezintă modul nostru de a fi recunoscuți de ceilalți, iar Biserica îl cheamă pe om după numele cunoscut de Dumnezeu, adică cel primit prin Botez (prenumele, cu alte cuvinte).

Ce spune datina despre persoanele cu două nume
O tradiție veche din Țara Românească spunea că părinții care schimbă numele unui copil bolnav vor alunga în acest mod bolile și toate duhurile rele care se adună în viața acestuia.

Părintele Simion Marian, unul din cei mai cunoscuți folcloriști români, susține că pe vremuri, femeile își vindeau între ele copiii mai ales dacă erau bolnavi. Superstițioșii credeau că prin acest fel diavolul va pieri definitiv, iar apoi mamele își răscumpărau copiii.

Practic, este recomandat să se pună două prenume pentru că cel de-al doilea apără primul nume, fiind astfel o protecție în fața sorții neprielnice.

În Biserica Ortodoxă însă, singurul botez valid este cel făcut la câteva luni de la naștere (atunci când decid părinții), săvârșit în numele Sfintei Treimi. Preoții nu au voie să repete botezul căci acesta este un eveniment unic în fața omului.

Totodată se spune că persoanele care poartă mai mult de două prenume sunt extrem de norocoase, întrucât fiecare din acestea reprezintă încă o șansă în viață. Persoanele care au un singur nume, potrivit superstițiilor, trebuie să se zbată mai mult ca să obțină ce își doresc.

Citeste Si

O cana zilnic din ceaiul aceasta si vei uita de problemele cu ficatul! Merita încercat!

cana zilnic din ceaiul aceasta si vei uita de problemele cu ficatul!

Adevarata farmacie se afla in natura. Anume aici gasim milioane de plante medicinale cu o multime de proprietati, care ne ajuta in diverse afectiuni. Astazi va prezentam 3 bauturi miraculoase, care ne ajuta sa curatam ficatul si sa spunem adio problemelor digestive.
Ficatul este cel mai mare organ din corpul uman, care are peste 500 de functii, unele fiind atat de complexe, incat nu am putea trai in absenta lui, de aceea trebuie curatat sistematic pentru prevenirea bolilor de ficat. Menta, sunatoarea si cicoarea sunt ierburi colagoge. Savurati ceaiuri delicioase cu efect de curatare a ficatului.

Ceai de menta
Ingrediente:

1 l de apa, 50 g de menta,1 lamaie,1 portocala,3 linguri de miere.
Mod de preparare:
Incalziti apa intr-o cratita la foc mic, dar n-o aduceti la fierbere.
Adaugati 50 g de menta si fierbeti la foc mic timp de 5 minute.

Luati decoctul de pe foc si lasati-l sa se raceasca pana va fi de temperatura camerei.
Stoarceti sucul de portocala si lamaie. Adaugati sucul in decoctul rece si amestecati.
Adaugati mierea si amestecati inca o data.
Strecurati decoctul.
Nota: beti zilnic cate un pahar timp de 2 saptamani.
………………………………………………………………………………….

De tocat plante medicinale
Ingrediente:

1 lingura de sunătoare,1 lingura de flori de musetel,1 lingura de rostopasca,1 lingura de radacina de lemn dulce,2 linguri de frunze de menta,250 ml de apa

Mod de preparare: Amestecati toate plantele.
Turnati 250 ml de apa peste o lingura din amestecul de plante.

Aduceti amestecul la fierbere si fierbeti-l timp de 5-6 minute la foc mic.
Strecurati decoctul rece.
Nota: beti cate 1 pahar de decoct in fiecare dimineata si cate 1/3 pahar la pranz si cina. Cura de curatare dureaza de la 3 pana la 4 saptamani.

De tocat de radacina de cicoare :Ingrediente:
2 linguri de radacina de cicoare,2 linguri de menta,250 ml de apa clocotita
Mod de preparare: Amestecati radacina de cicoare cu menta.
Turnati deasupra apa clocotita si acoperiti cu un capac.

Lasati decoctul sa se infuzeze timp de 30 de minute.
Strecurati decoctul.
Nota: beti cate 1/2 pahar de 2-3 ori pe zi timp de 3 saptamani.

Sursa by bucrom.ro

CITEȘTE ȘI