Cea mai buna reteta: Chifteluţe de dovlecei cu brânză. Aș mânca în fiecare zi!

Ai nevoie de aceste ingrediente: 200g brânză telemea, 200g făină, 3 dovlecei, 3 căței de usturoi, 2 ouă, o legătură de pătrunjel, sare și piper după gustul fiecăruia.

Se prepară în acest mod:

Spălăm dovleceii foarte bine, se răzuiesc cu tot cu coajă, se presară sare, iar mai apoi îi lăsăm să se odihnească într-un bol, timp în care ne asigurăm că au fost lăsați la scurs suficient. Se răzuiește brânza telemea împreună cu usturoiul, iar mai apoi se amestecă alături de dovlecel, ouă, pătrunjel, sare și piper. Făina se adaugă treptat pe parcursul amestecului. Formăm chifteluțele după bunul plac, iar mai apoi le scăldăm într-o baie de ulei circa 3-4 minute pe fiecare parte. După ce le-am prăjit, le lăsăm la scurs pe niște șervețele, iar mai apoi ne bucurăm din plin de savoarea acestora.

Recomandam sa citesti si urmatoarea reteta

 

Una dintre cele mai bune retete – Dieta cu cartofi fierţi – slăbeşti chiar și 3 kilograme în numai 3 zile

 

Mai simplu de atât nu se poate! Tot ce trebuie să faci este să consumi pentru 3 zile doar cartofi fierţi sau copţi şi iaurt cu un conţinut mic de grăsime. Pentru că este o dietă hipocalorică, ce nu furnizează organismului toţi nutrienţii esenţiali, nu e recomandat să o ţii mai mult de 3-5 zile. Nu este nicidecum o soluţie pe termen lung, însă e o varianta bună pentru momentele când e nevoie să pierzi rapid câteva kilograme.

Iată o idee de meniu pentru cele 3 zile de dietă cu cartofi:

Ziua 1

  • Mic dejun: un cartof de dimensiune medie fiert sau copt şi un pahar (de 200 ml) de iaurt.
  • * Sfat: poţi arăta mai slabă şi dacă elimini apă în exces din organism, aşa că cel puţin pe perioada acestei diete încearcă să reduci consumul de sare. Încearcă, pe cât posibil, să mănânci cartofii fără niciun fel de condiment.
  • Prânz: doi cartofi fierţi sau copţi şi un pahar de iaurt
  • Cină: două pahare de iaurt

Ziua 2

  • Mic dejun: un pahar de iaurt
  • Prânz: doi cartofi fierţi sau copţi şi un pahar de iaurt
  • Cină: un cartof fiert şi un pahar de iaurt

Ziua 3

  • Mic dejun: un pahar de iaurt
  • Prânz: un cartof fiert sau copt şi un pahar de iaurt
  • Cină: un pahar de iaurt

Citeste mai mult AICI

CITEȘTE ȘI