Cine sunt cele trei persoane care au sfârșit în tragicul accident din Satu Mare. Aceștia se duceau la Biserică

O altă tragedie s-a abătut asupra familiei care sâmbătă a fost implicată într-un accident grav. Șoferița, fiul acesteia de 13 ani și bunica au murit.

Un accident teribil a avut loc sâmbătă dimineață, în jurul orei 09:00, pe Drumul Județean 109L din județul Satu Mare, între Băbești și intersecția cu Drumul Național 1C care duce spre Halmeu.

Cum s-a produs accidentul tragic?

O șoferiță în vârstă de 40 de ani a pierdut controlul volanului, iar mașina în care se mai aflau cei doi copii ai săi și bunica s-a răsturnat într-un șanț cu apă.

În acea porțiune de drum șoseaua era în aliniament, așadar încă nu știe ce a făcut-o pe femeie să plonjeze în acel canal.
„La sosirea pompierilor la fața locului, autoturismul implicat în accident se afla aproape integral sub apă, o singura persoană din cei patru pasageri, reușind să se autoevacueze”, transmite ISU Satu Mare.

Din păcate, atât femeia, tânărul de 13 ani și bunica de 70 de ani au murit înecați.

Doar tânăra de 17 ani a mai supraviețuit. Ea ar fi ieșit singură din mașină și ar fi cerut ajutor. Acum, aceasta se află internată la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare.

Cine sunt persoanele decedate și unde se îndreptau

Familia este din comuna Turț, județul Satu Mare și se duce la biserică din Halmeu, acolo unde urmau să participe la o slujbă înainte de sărbători.

Din păcate, aceștia nu au mai ajuns teferi acolo, și au avut parte de un sfârșit tragic. Potrivit PresaSM, familia a mai avut parte de o tragedie. Până nu demult, primul soț al șoferiței decedate astăzi a încetat din viață în urmă cu câțiva ani.

După ce își va reveni, cel mai probabil, tânăra de 17 ani le va spune polițiștilor cum s-a produs mai precis accidentul șocant.

În acest caz, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. La fața locului a ajuns și prefectul județului Satu Mare, Radu Roca, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare.

CITEȘTE ȘI