Cu totii se asteptau sa vada valsul mirilor!

Nunta este unul dintre cele mai importante momente din vata noastra si am face orice numai sa ne iasa totul asa cum ne-am dorit si ca taota lumea sa isi aminteasca cu drag de acest eveniment special.

Piesa pentru dansul mirilor reprezintă o provocare de multe ori, iar pentru a nu da greş mirii aleg piese cunoscute. Sunt puţini cei care aleg piese energice şi antrenante pentru dans, majoritatea preferând valsul.

Dansul mirilor este, după tort, cel mai important moment al unei petreceri de nuntă, moment în care noua familie deschide petrecerea şi dă drumul la distracţie.

loading...

În România procentul celor care aleg pentru dansul mirilor o piesă veselă, energică, antrenantă este mic, dat fiind faptul că nu mulţi investesc timp în lecţii de dans, motiv pentru care aleg ca dansul mirilor să fie un simplu vals.

Din această cauză, piesele de actualitate pe care se poate valsa cu minime cunoştinte de dans sunt des auzite pe la nunţi, dat fiind faptul că nu sunt prea multe care să se preteze la un astfel de moment.

Iar pentru a face acest lucru de multe ori mirii incearca sa isi surprinda invitatii cu tot felul de surprize. Spre exemplu mirii din clipul postat mai sus au uimit pe toata lumea cand in loc de valsul mirilor au ales sa danseze ceva total diferit.

Cand muzica a inceput si cei doi si-au inceput dansul i-au lasat pe toti cei prezenti la nunta fara cuvinte. Asa spectacol nu ai ocazia sa vezi la toate nuntile la care mergi!

Citeste si despre..

Podul de Aur, cel mai nou proiect turistic din Vietnam, a fost inaugurat

Cea mai spectaculoasă atracție turistică a fost inaugurată, recent, în Vietnam.

Este vorba de un pod lung de 150 de metri care trece printre degetele unei palme gigantice din piatră.

Peisajul pe care îl străbate, spre Munții Truong Son, este spectaculos, iar palmele gigant pe care se așează podul sunt din plase de oțel și fibră de sticlă, deși par din piatră antică, potrivit BBC.

Podul de Aur se află lângă Da Nang, în inima țării, iar construcția care face parte dintr-un proiect mai amplu a costat 2 miliarde de dolari.

Cea mai spectaculoasa atractie turistica a fost inaugurata, recent, in Vietnam. Este vorba de un pod lung de 150 de metri care trece printre degetele unei palme gigantice din piatra.

Peisajul pe care il strabate, spre Muntii Truong Son, este spectaculos, iar palmele care par ca il sustin au fost cioplite din piatra.

Podul de Aur se afla langa Da Nang, in inima tarii, iar constructia care face parte dintr-un proiect mai amplu a costat 2 miliarde de dolari.

Cel mai frumos pod din lume a fost inaugurat în Vietnam. Construcția este realizată dintr-un cadru auriu, susținut de două mâini gigantice, făcute dintr-un material care imită piatra.

O nouă construcție din Vietnam oferă o experiență unică pentru sutele de turiști, veniți special pentru a o vedea. Cele mai fabuloase priveliști din acel loc sunt văzute de pe acest pod, care nu este deloc obișnuit, fiind susținut, nu din simpli piloni, dar de două mâini de piatră uriașe.

„Podul de aur” este construit în afara orașului Da Nang din Vietnam și impresionează vizitatorii cu designul său elegant. Acesta se află la 1400 de metri deasupra nivelului mării, dar și a dealurilor Ba Na, oferind priveliști maiestuoase ale peisajului rural înconjurător.

Podul are o culoare aurie, se extinde pe aproape 150 de metri și este căptușit de crizantemele purpurii Lobelia, iar toate aceste detalii formează o curbă cu design unic. Cu toate acestea, cel mai fabulos factor le au cele două mâini sculptate, care susțin podul.

Designul inspirat al construcției a venit la inițiativa companiei „TA Landscape Architecture”, scrie boredpanda.com.

„Am proiectat scheletul mâinilor și le-am acoperit cu ochiuri de plasă. Apoi a urmat fibra de sticlă. Întreaga construcție a podului a durat aproximativ un an”, a explicat un reprezentant al companiei.

La moment, Vietnamul cunoaște o explozie turistică, deoarece tot mai mulți oameni descoperă frumusețea acestei țări. Această construcție, de altfel, face parte dintr-o investiție de două miliarde de dolari, menită să atragă și mai mult decât cei 1,5 milioane de vizitatori pe care zona le primește anual.

Vrei și tu să vezi cum arată acest pod? Vezi mai jos câteva imagini suprinse din acel loc.

Cau Vang (Podul de Aur) a fost inaugurat recent în inima țării, lângă Da Nang, și deja a devenit un mangnet pentru turiștii străini care vizitează Vietnamul.

Palmele au fost cioplite în așa fel încât să emane o patină a timpului care te trimite cu gândul la o vechime de secole a sculpturilor, scrie National Geographic.

Traseul oferă o vedere luxuriantă spre Munții Truong Son.

Podul de Aur traversează grădinile Thien Thai din resortul Ba Na, deschis în 1919 de către colonialiștii francezi.

Loading...
Ce părere ai despre articol ?

Cmentariile sunt închise