Cu toate că tehnologia a avansat substanțial, totuși, publicul larg cunoaște destul de puține despre printarea 3d. Una dintre componentele importante ale unei imprimante care produce obiecte tridimensionale este filamentul 3d. Un astfel de produs reprezintă materia primă utilizată pentru imprimarea tridimensională sau fabricarea aditivată. Pe piață există o gamă diversificată de filamente care au numeroase culori și dimensiuni. Tocmai de aceea, poate părea dificil de ales în mod corect. Diferența dintre acestea constă, pe langa textură, și în punctul de încălzire la care pot ajunge. Însă, nu trebuie să te îngrijorezi. Întotdeauna poți găsi soluțiile potrivite dacă dispui de informațiile corecte. Iată principalele tipuri de filamente care există:
- PLA – Specific imprimantei de tip FDM (Fused Deposition Modeling) și este cel mai ușor de utilizat, mai ales dacă ești începător. Nu vei fi nevoit să te pierzi printre setări sau lucruri complexe pentru a beneficia de avantajele sale. Mirosul pe care îl emană nu este neplăcut, ba din contră, are tente dulci atunci când este încălzit. Are la bază materiale biodegradabile. Așadar, vei putea realiza obiectele dorite și vei proteja mediul înconjurător în același timp. Totuși, trebuie să știi că este mult mai fragil decât alte tipuri de filamente.
- ABS – Un astfel de filament permite o finisare mai reușită decât în cazul PLA. Lipirea straturilor se face mult mai bine. De asemenea, este mult mai rezistent la diverse tipuri de impact. Tocmai de aceea, pot fi realizate obiecte mult mai dure sau care pur și simplu sunt destinate a fi utilizate frecvent. Piesele care intră în componența unor filamente de tip ABS sunt mult mai flexibile. Astfel, este posibilă o manevrare mult mai ușoară în timpul realizării produselor, dar și la finalul procesului. Nu implică utilizarea unor materiale biodegradabile, însă poate fi reciclat foarte ușor. Mirosul este unul înțepător și poate provoca chiar dureri de cap, dacă spațiile unde este folosit nu sunt aerisite.
- TPU – Este ușor asemănător cu filamentul 3d ABS. Prezintă câteva avantaje semnificative. Este rezistent la abraziune și are proprietăți elastice. Poate fi utilizat în cazul în care îți dorești un obiect pe care îl poți îndoi ușor fără a-i schimba caracteristicile. De asemenea, este foarte ușor de curățat cu ajutorului apei și a săpunului.
În funcție de așteptările tale, alege un filament 3d potrivit pentru imprimanta 3d. Ia în calcul proprietățile tipurilor menționate mai sus pentru o alegere corectă.