Advertisement

Cum va fi vremea la începutul anului 2018. Prognoza meteo pentru următoarele trei luni


APRECIAZĂ ARTICOLUL !

Lunile ianuarie şi februarie vor fi caracterizate de o vreme cu temperaturi şi precipitaţii apropiate de normalul perioadei, în timp ce în prima lună de primăvară.

Advertisement

Temperaturile vor fi mai ridicate în sud-estul ţării şi mai coborâte în regiunile centrale şi nord-estice, dar ploile vor fi excedentare în cea mai marte parte a ţării, reiese din prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul ianuarie – martie 2018, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), scrie Agerpres.

În prima lună a anului viitor, temperaturile medii lunare ale aerului vor fi în general apropiate de normal, posibil
local mai ridicate în sud-est, sud şi vest. Potrivit măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru luna ianuarie este de -2,1 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizaţi în intervalul 1981-2010. În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la două grade Celsius în Dobrogea, respectiv de până la un grad Celsius în Banat. În rest, temperaturile vor oscila, în medie, între -6 şi zero grade Celsius.

Cantităţile totale de precipitaţii vor fi apropiate de mediile climatologice în est şi sud-est şi excedentare în restul teritoriului. Media multianuală a precipitaţiilor este stabilită la 33,6 litri/metru pătrat pentru luna ianuarie. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Maramureş – de până la 74 l/mp, Oltenia (până la 57 l/mp), Crişana şi Banat (până la 54 l/mp), iar cele mai scăzute în Moldova şi Dobrogea, între 14 şi 31 l/mp.

În februarie, temperaturile medii vor avea valori apropiate de normalul climatologic în cea mai mare parte a ţării, care a fost stabilit la -1 grad Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zonele Transilvaniei şi Moldovei (între -5 şi 0 grade), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Dobrogea şi Banat, şi vor fi cuprinse între 0 şi două grade Celsius.

Precipitaţiile totale lunare vor fi, în general, apropiate de normă, exceptând regiunile centrale şi vestice unde vor avea o tendinţă spre excedent. Media climatologică pentru luna februarie este stabilită la 31,6 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Maramureş (până la 57 l/mp), Oltenia (55 l/mp), Banat şi Crişana (până la 50 l/mp), Transilvania şi Muntenia (până la 39 l/mp). În Dobrogea se cor consemna precipitaţii între 13 şi 26 l/mp.

Potrivit ANM, în prima lună de primăvară a anului viitor, temperatura aerului va avea valori apropiate de normalul climatologic, local mai coborâte în regiunile centrale şi nord-estice, dar şi mai ridicate în sud-est. Media valorilor termice pentru luna martie se situează la 3,5 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 3 şi 7 grade Celsius, în Banat şi Oltenia, între 3 şi 6 grade în Muntenia, Crişana şi Dobrogea, între 0 şi 5 grade în Transilvania şi între minus un grad şi 5 grade Celsius, în Moldova.

Pe de altă parte, precipitaţiile totale lunare vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării, faţă de cele stabilite prin măsurători la 38,3 l/mp. În zona Maramureşului, cantităţile medii de precipitaţii ar putea ajunge la 60 l/mp, în Oltenia la 59 l/mp, iar în Transilvania şi Crişana – până la 54 l/mp şi în Banat, de până la 53 l/mp. Totodată, în Moldova cantităţile de precipitaţii sunt estimate între 24 şi 36 l/mp, iar în Dobrogea între 17 şi 39 l/mp.

Advertisement

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs

Sursa: Agerpres