Dana, asistenta răpusă de coronavirus în Sibiu, s-a stins sub ochii colegilor. Se vindecase de Covid, dar s-a reinfectat

În urmă cu fix o săptămână, Spitalul Clinic de Urgență Sibiu anunța cu tristețe, pe pagina de Facebook, primul deces al unui cadru medical din Sibiu, din cauza noului coronavirus. Dana s-a vindecat de Covid-19 în aprilie, s-a reinfectat în iunie și s-a stins o lună mai târziu.

Dana avea 48 de ani și era mama a doi copii – o fată și un băiat.

A debutat ca asistentă medicală la 44 de ani, iar prima dată când a pus piciorul în Spitalul Județean Sibiu a fost în urmă cu aproape 5 ani. Fiul era deja la liceu, iar fiica învăța în generală, scriu jurnaliștii de la Libertatea.

În octombrie 2015, a ajuns la secția de Nefrologie, iar colegii nu vorbesc decât cu entuziasm și bunătate despre Dana.

“Era o asistentă ca la carte”, spune managerul Spitalului Județean Sibiu, Liliana Coldea. Primul test pozitiv, în aprilie. S-a reinfectat în iunie și a murit

În aprilie, Dana a ieșit pozitivă la COVID-19. A stat internată două săptămâni împreună cu mai multe colege. Toate asiptomatice. După ce s-a vindecat, s-a întors la spital, în linia întâi.

În iunie, însă, au început să apară din nou simptomele. Testul a ieșit iar pozitiv și, în câteva săptămâni, pe 12 iulie, se stingea sub ochii colegilor de la Spitalul Județean Sibiu.

Vestea morții a fost dată de reprezentanții spitalului, într-un mesaj postat pe Facebook.

“Evoluția a fost devastatoare”

Ultimele sale zile de viață le-a petrecut, cu rinichii devastați de boală, chiar pe secția unde lucra, cea de Nefrologie.

“Credeți-mă că s-a făcut tot ce se putea. Evoluția a fost devastatoare”, spune directorul medical Florin Grosu, potrivit publicației Libertatea.

Moartea Danei a avut un impact emoțional foarte puternic asupra colegilor.

Liliana Coldea povestește cum o colegă de pe secție a cerut o zi liberă, ca să-și adune gândurile și puterea.

“Impactul emoțional a fost mare. Să faci hemodializă colegei tale”, spune șefa spitalului.

Pe secția Medicală I, colegii au făcut un mic altar dedicat Danei.

COMENTARII

DE REȚINUT !
Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată.

Vă rugăm să folosiți un limbaj frumos în caz contrar comentariul Dumneavoatra nu va fi publicat.
Echipa CITESTE.INFO vă mulțumește pentru înțelegere !

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptRead More