De ce gresec mereu gospadinele ciorba de Pui ( á la grec ). Uite aici reteta perfecta ! Ușor de făcut si din ingrediente sănătoase

Una dintre cele mai populare supe din bucătăria românească. Simplu de făcut, rapid, din ingrediente sănătoase și gustoase. Bună ca la bunica acasă!

TIMPI DE PREPARARE

Timp de preparare: 30 min

Gata in: 30 min

INGREDIENTE

1-2 legaturi pătrunjel

zeama de la 1-2 lămâi

1 ou

piper măcinat

3-4 boabe piper

1 păstârnac

1 rădăcină pătrunjel

1 ţelină rădăcină şi frunze

sare

2 ardei

1-2 cepe

1 pui

2 morcovi

50 g unt

3 lingurite făină

MOD DE PREPARARE

1. Se curăţă şi se spală puiul. Se pune să fiarbă în apă cu un praf de sare.

2. Se lasă să fiarbă la foc mic, de la început până la sfârşit, ca să nu scadă brusc. Se curăţă legumele şi se spală bine. Se pun să fiarbă întregi împreună cu puiul. Oala se acoperă cu un capac.

3. Se verifică dacă au fiert legumele şi puiul, apoi se iau de pe foc şi se strecoară în altă oală.

4. Se sparge oul, se bate bine cu un praf de sare şi se adaugă făina cernută. Se obţine o cremă consistentă şi pune în supă trecută prin furculiţă.

Supa se lasă să mai dea în clocot câteva minute, se condimentează cu sare şi piper, după gust, iar după ce s-a luat de pe foc se adaugă untul şi se serveşte ornată cu pătrunjel verde şi zeamă de lămâie.

Pofta buna !

Citeste si :
O poveste adevarata: „Dansezi pe aripile iubirii și viața e minunată”

„ Dansezi ? ” Aceasta-i întrebarea în urma căreia multe povești frumoase de iubire au luat naștere.

Atunci când s-ar fi aşteptat mai puţin, Cecilia a descoperit că Moş Nicolae există, iar darurile minunate pe care le aduce nu sunt doar o legendă. În paşi de dans a primit iubirea şi de atunci o ţine strâns la pieptul ei.

“Era în prima zi a lui octombrie 1996. Gălăgie, muzică, voie bună şi mult chef de distracţie printre cei gata să înceapă un nou an universitar.

Eram o fată timidă, venită din Târgovişte la Piteşti, la facultate. Dar curiozitatea nu m-a lăsat să nu particip la petrecerea care se dădea în căminul studenţesc la fiecare început de an. Şi bine am făcut că am mers.

Am însoţit câteva colege de cameră, faţă de care mă simţeam oarecum în inferioritate, căci eu eram puţin mai plinuţă. Dar asta nu conta prea mult.

O întrebare cu răspuns fericit: “ Dansezi ? ”

Una dintre colege, foarte drăguţă de altfel, pusese ochii pe un băiat la fel de simpatic. Mi-a împărtăşit trăirile ei şi am căzut împreună de acord că merita să încerce. Părea unul dintre acei băieţi stilaţi care ştiau să facă o fată să se simtă specială.

Drept urmare, m-am îndepărtat de ea intrând în vorbă cu alţi tineri, pentru a-i lăsa spaţiul cuvenit să şi-l apropie. La un moment dat am auzit o voce în spatele meu: “ Dansezi ? ”.

Nu m-am întors, convinsă fiind că întrebarea nu îmi era adresată. “ Dansezi ? ”, am auzit din nou. M-am întors şi…surpriză! Era el, băiatul acela care mi-a dat aripi, care m-a făcut să mă simt specială într-o clipă. Am acceptat.

Speranţe deşarte

Din vorbă în vorbă, în timp ce dansam, am aflat despre interesul lui pentru colega mea de cameră care îl simpatiza atât de mult. Pe de o parte mă bucuram că pot eu să îi apropii, deşi nu prea îmi pica bine ideea de a fi “omul de legătură”.

Dar timpul a trecut şi, încetul cu încetul, relaţiile dintre ei se răceau tot mai mult. În acelaşi timp, am reuşit să îl cunosc destul de bine şi mi-am dat seama că era întradevăr special, educat şi sensibil.

Discutam vrute şi nevrute dar, ce era foarte important pentru mine, de fiecare dată când îi ceream ajutorul nu întârzia să mi-l ofere.

Avea un fel aparte de a te face să te simşi bine în prezenţa lui şi intuiţia îmi spunea că aveam aceeaşi direcţie pe drumul vieţii.

Cel mai frumos cadou

După exact două luni şi şase zile, iubirea dintre colega mea şi el s-a stins. Odată cu venirea lui Moş Nicolae a sosit şi cel mai frumos cadou din viaţa mea.

Nu era nuieluşa de mustrare, cum m-aş fi aşteptat, ci un semn de apreciere a tot ce era mai bun în mine. Am devenit eu prietena lui.

De atunci aud în fiecare zi aceeaşi întrebare: “Dansezi ?”, iar eu ofer invariabil acelaşi răspuns: da.

Ne-am căsătorit şi continuăm să ne lăsăm purtaţi neobosiţi pe drumul vieţii, în paşi de dans, alături de minunea noastră, un băiețel superb.”

Cecilia M.