De ce România stinge luminile astăzi, 25 martie. Ce semnificație are, de fapt, „Ora Pământului”

De ce România stinge luminile astăzi, 25 martie. Ce semnificație are, de fapt, „Ora Pământului”

„Ora Pământului” va aduce beznă în întreaga lume. Milioane de oameni, instituţii şi companii sting luminile timp de o oră, în ultima sâmbătă din luna martie, cu ocazia celui mai mare eveniment de mediu din istorie. Și Palatul Victorie va fi în întuneric timp de o oră. De se sting luminile în această zi.

Ce însemană „Ora Pământului”

„Ora Pământului” a fost lansată în 2007 de World Wildlife Fund (WWF) și de partenerii săi în Sydney, Australia, iar organizația descrie campania drept „cea mai mare mișcare globală pentru mediu”. Potrivit Ministerului Mediului, anul acesta organizația lansează provocarea de a dărui o oră pentru Pământ în fiecare lună.

Astfel, în fiecare an, milioane de oameni din peste 190 de țări, inclusiv România, se coordonează pentru a stinge luminile pentru doar o oră. Evenimentul face parte dintr-o tradiție anuală de conștientizare cu privire la schimbările climatice. Pentru a participa, tot ce trebuie să faci este să stingi luminile din casa ta de la 20:30. până la ora 21:30, în funcție de ora locală. Pe 25 martie se marchează cea de-a 16-a sărbătoare anuală pentru „Ora Pământului”.

„Earth Hour își propune să crească gradul de conștientizare și să declanșeze conversații globale despre protejarea naturii, abordarea crizei climatice și lucrul împreună pentru a modela un viitor mai luminos pentru noi toți”, spune WWF pe site-ul web Earth Hour.

Luminile vor fi stinse și la Palatul Victoria

Luminile în Palatul Victoria vor fi stinse, sâmbătă seară, în intervalul orar 20:30 – 21:30, deoarece Guvernul României s-a alăturat ca în fiecare an campaniei globale „Ora Pământului”. În general, marile orașe din țara noastră urmează acest trend.

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că România rămâne angajată în dezvoltarea proiectelor de investiţii în energie şi infrastructură energetică adaptate provocărilor majore ale momentului: tranziţia către energia verde şi asigurarea independenţei strategice faţă de resursele energetice ruseşti,

Repere emblematice precum Empire State Building din New York, Space Needle din Seattle și Willis Tower din Chicago vor rămâne și ele în întuneric pentru a marca „Ora Pământului”. Potrivit WWF, stingerea luminilor este o modalitate „simbolică” de a crește gradul de conștientizare cu privire la schimbările climatice.

„În fața accelerarii pierderii biodiversității și a schimbărilor climatice, nu a existat niciodată un moment mai crucial pentru a ne uni și a lua măsuri pentru viitorul nostru colectiv”, a precizat organizația într-un comunicat de presă.

Site-ul Earth Hour subliniază că planeta este pe cale să atingă peste 1,5 grade Celsius de încălzire, iar acest lucru duce la riscul de „degradarea ireversibilă a mediului și schimbări climatice fulgerătoare care vor afecta toate societățile și economiile noastre”.

CITEȘTE ȘI