Două tinere doctoriţe infectate cu coronavirus, în stare critică, la terapie intensivă, la Spitalul Matei Balș

Două tinere doctorițe infectate cu coronavirus sunt în stare critică, la terapie intensivă, la Spitalul Matei Balș. Ministrul sănătății spune că medicii care le tratează pe cele două sunt rezervați.

Două doctorție de la secția de terapie intensivă a spitalului MAI Gerota, ambele infectate cu coronavirus, sunt în stare critică la ATI la Matei Balș.

“Sunt în stare critică, sunt ventilate mecanic, prognosticul medicilor este rezervat, dar ei fac toate eforturile necesare.”, a spus ministrul Sănătăţii, Nelu Tatătaru, sâmbătă, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

loading...

Cele două doctorițe au 40, respectiv 42 de ani, şi niciuna dintre ele nu a avut alte probleme medicale.

În România, a anunțat ministrul Sănătății, 184 de cadre medicale au fost infectate cu virusul COVID-19.

Jumătate din personalul medical al spitalului Gerota a fost testat pozitiv, după ce un fost ofițer MAI a fost pacient acolo, dar a mințit că nu ar fi călătorit în Israel. El a fost internat pe 5 martie cu alte simptome decât ale coronavirusului, dar nu a spus că fusese în afara țării. După internare bărbatul a dezvoltat simptome pulmonare și medicii au fectuat testul de coronavirus, rezultatul fiind pozitiv.

Spitalul a fost izolat complet și zeci de medici și pacienți au fost ulterior confirmați pozitiv, toți infectați după contactul cu bărbatul în vârstă de 60 de ani.

COMENTARII

DE REȚINUT !
Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată.

Vă rugăm să folosiți un limbaj frumos în caz contrar comentariul Dumneavoatra nu va fi publicat.
Echipa CITESTE.INFO vă mulțumește pentru înțelegere !

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptRead More