Dr. Alexandru Rafila: „La sfârșitul săptămânii viitoare ne vom apropia de cifra prognozată de 14.000 de cazuri de infectare“

Profesorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a declarat că la sfârșitul săptămânii viitoare s-ar putea ajunge la 14.000 de cazuri de infectare în România, dar că cifra depinde de modul în care au fost respectate regulile în perioada Paștelui.

„Eu cred că ne apropiem la sfârșitul săptămânii viitoare de acea cifră de 14.000 de cazuri pe care am prognozat-o. Poate fi depășită, pentru că zilele care urmează – mâine, poimâine, și zilele săptămânii următoare o să observăm dacă într-adevăr în perioada de Paște lumea a respectat măsurile. Dacă va exista o creștere rapidă înseamnă că oamenii le-au respectat mai puțin.

Dacă rămânem la acest număr de 400 – 500 zilnic înseamnă că măsurile și-au atins efectul”, a spus Rafila.

În ceea ce privește strategia de după 15 mai, el a precizat că oamenii nu o să mai aibă restricții în ceea ce privește circulația, dar trebuie să respecte regulile privind distanțarea socială, spălatul pe mâini și purtatul măștii sanitare în spații închise.

„Dacă reușim să respectăm regulile, reluarea activității va fi făcută cu succes. Depinde foarte mult de comportamentul nostru, cred că fiecare suntem responsabili de succesul programului”, a adăugat Alexandru Rafila.

CITEȘTE ȘI