Drama Marinei Voica. În plină pandemie, vedeta este singură și se descurcă extrem de greu: „Nimeni nu m-a sunat să mă întrebe cum sunt”
Una dintre cele mai iubite artiste ale tuturor timpurilor a rămas singură și neajutorată în această perioadă, în care ne luptăm cu pandemia de coronavirus.
Marina Voica, căci despre ea este vorba, locuiește de mai bine de 15 ani singură, în Brează, acolo unde a fost desemnată și cetățean de onoare al orașului. Chiar dacă poartă un titlu onorific, Marina Voica spune că în nimănui nu îi pasă de viața ei, mai ales în aceste clipe, când autoritățile știu că este o femeie singură în vârstă de 83 de ani.
„Nimeni nu m-a sunat să mă întrebe ce fac și cum sunt! Nici măcar de la primărie, de aici, că tot sunt cetățean de onoare. Puteau să mă întrebe dacă mă descurc. Singurul care a sunat a fost solistul Gabriel Dorobanțu, vecinul meu de la Cornu. «Dacă aveți nevoie de ceva vă aduc», mi-a spus el. Gabriel mă sună mereu când merge la Câmpina, la cumpărături. M-a mai căutat patroana restaurantului unde mâncam. Știți că eu nu gătesc și mâncam la restaurant, dar au închis. S-a oferit să vină să îmi aducă personal mâncare de la ei. Mai am un părinte (preot – n.r.) care mă sună și mă protejează. Dar nu am vrut să-l expun. Acum comand mâncare la pachet. Unii nu ies deloc, fiecare are situația lui”, a declarat Mariana Voica.
Artista a mărturist că respectă regulile de izolare, doar că singurătatea este extrem de grea, mai ales în aceste momente,
când nimeni nu se întreabă de soarta ei. Chiar și așa, Marina Voica spune că se descurcă cum poate și încearcă să nu se plângă.
„Noi, aici, la Breaza, nu avem nici un caz de coronavirus. E adevărat că este greu din punct de vedere psihologic, trebuie să stau cuminte în casă. Ies între orele 11.00 și 13.00, încerc să mă încadrez. Mă sui în mașină și merg peste tot, la farmacie, la supermarket, am plătit facturile. Nu avem încotro”, a declarat Marina Voica, pentru Click.
Chiar și în aceste condiții, vedeta își păstrează calmul și speranța și încearcă să își ocupe timpul cu tot felul de activități pentru a nu simți această perioadă atât de puternic, mai ales din punct de vedere psihologic.
„Mai fac gimnastică, am o condiție fizică bună. Am făcut și curățenie în casă. Mai ies în curte, mă aranjez când ies și până la poartă. Fac haz de necaz, să vedem cât mai durează. Dacă nu am activitate, stau acasă”, a mai spus artista tuturor timpurilor. sursa:spynews