Este cea mai moderna comuna din Iasi. Autoritatile locale au investit milioane de euro in cativa ani

• Zeci de contracte in valoare de 11 milioane de euro au fost semnate de beneficiarii din aceasta comuna ieseana • Banii au fost investiti in apa si canalizare, reabilitarea drumurilor comunale si renovarea centrelor de ingrijire de copii si batrani

Locuitorii acestei comune din Iasi, dar si autoritatile locale pot fi dati drept exemplu viitorilor beneficiari ai fondurilor europene. Comuna Braesti a reusit sa atraga in perioada 2007-2017 peste 11 milioane de fonduri europene, iar in prezent are in derulare mai multe proiecte care au obtinut finantarea europeana.

Mai mult de jumatate din banii primiti de la UE s-au dus in modernizarea drumurilor, apa si canalizare sau in reabilitari ale caminului cultural si centrelor de batrani. Zeci de kilometri de drum comunal au fost reabilitati de autoritatile locale dupa ce au primit banii necesari.

Astfel, Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Braesti „Ion Neculce” a investit 6 milioane de euro in imbunatatirea retelei de drumuri de interes local, prima infiintare a retelei de canalizare dinspre comuna Braesti spre Ion Neculce sau renovarea centrul de ingrijire pentru batrani si copii cu nevoi speciale din comuna.

Unul dintre beneficiarii privati care a atras aproape 200.000 de euro este SC Zipplas SRL, care a infiintat o hala de productie a articolelor din fire metalice.

Pentru perioada 2014-2020, comuna Braesti a obtinut finantare si pentru „Modernizarea drumurilor de exploatatie agricola in cadrul A.D.I Braesti-Lungani”, in valoare de aproape 1 milion de euro. Tot cu un milion de euro va fi extinsa si reteaua de canalizare menajera in comunele Braesti si Cristesti, iar cu aproape 2 milioane de euro va fi modernizat drumul Braesti-Lungani.

Iasul este in topul judetelor in ceea ce priveste accesarea fondurilor europene. Pana in prezent au fost depuse 387 de cereri de finantare pentru investitii realizate pe teritoriul judetului Iasi, finantate in cadrul sesiunilor deschise in anul 2017. Valoarea totala a contributiei publice aferenta proiectelor pentru care s-a solicitat aproape 80 de milioane de euro.

Cele mai accesate submasuri sunt cele destinate investitiilor in fermele mici, dar si tinerilor fermieri. Anul trecut, tinerii fermieri au primit aproape 4 milioane de euro pentru a-i investi in micile afaceri de la tara. De asemenea, micii intreprinzatori din mediul rural care au accesat fonduri europene au primit peste 500.000 de euro.

Sursa: bzi.ro

CITEȘTE ȘI