Advertisement

Fata a murit imediat după căsătorie. Privind pozele de la nuntă, polițiștii au descoperit ceva tulburator. Nu se poate aşa ceva. Au inteles tot!


APRECIAZĂ ARTICOLUL !

Polițiștii au descoperit într-un aparat foto furat imagini care ar fi impresionat și pe cel mai insensibil pământean…

Advertisement

După ce au recuperat camera foto de la un amanet local, oamenii legii și-au dat seama că imaginile sunt de neprețuit pentru proprietar, așa că s-au decis să i-l restituie.

A fost greu să descopere cui aparține. căci nu fusese înregistrată nicio plângere în ultimul an, dar au reușit după ce au încercat să detecteze elemente de fundal care să îi ajute la localizare.

Luând aparatul și deschizându-l, polițiștii și-au dat seama că el prezenta o valoare pentru cineva.

Citeste si:

A cumparat un sac de cartofi de la piata, dar cand a…
„Eram în gară, la o masă, așteptam trenul. Îmi…
Ei au văzut pozele de la nuntă și înmormântare ale unei tinere. Unul dintre ofițeri a recunoscut împrejurimile din poze, iar povestea este cu adevărat impresionantă.

Mai sugeram sa citesti: Mâncatul după ora 18:00! Medicii au numit cele 5 alimente care pot fi și chiar trebuie mâncate pe noapte.

Dave nu a depus nicio plângere la poliție, fiind cu moralul la pământ

Advertisement

Doar cu câteva zile înainte de nuntă, lui Ericăi, femeia din imagini, i-a fost pus un diagnostic grav.

Femeia suferea de o formă agresivă de limfom și chiar dacă a fost supusă la tratamente agresive, a murit în ziua în care a împlinit 30 ani.

Recomandam sa citesti si: HOROSCOP – Luni, 12 martie 2017. Ce au rezervat astrele fiecărei zodii

Dave, soțul ei, a devenit văduv îndurerat și constant revedea pozele iubitei sale, din aparatul ei de fotografiat.

Din păcate, până în ziua în care locuința i-a fost călcată de hoți. Printre alte bunuri, făptașii au fugit și cu camera foto.

Dave nu a depus nicio plângere la poliție, fiind cu moralul la pământ din cauza trecerii în neființă a soției lui.

Chiar dacă nu au putut face vreo minune, măcar oamenii legii au reușit să-i reda bărbatului amintiri.