Florin Busuioc a fost operat la Craiova de un rezident care va fi şomer de la 1 ianuarie
Florin Busuioc a fost operat la Craiova de un rezident care va fi şomer de la 1 ianuarie. Actorul a făcut infarct după piesa în care jucase la Filarmonica Oltenia şi a fost resuscitat de un echipaj SMURD, apoi i s-a montat un stent la inimă.
Busu a fost dus apoi la Spitalul din Craiova, care are o clinică ultramodernă de cardiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară. Şeful acesteia nu a răspuns marţi seara la telefon, apoi l-a închis, astfel că managerul spitalului şi-a asumat atunci intrarea în operaţie a unui tânăr medic rezident.
La Craiova există Clinica de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară (în curtea Spitalului Judeţean din Craiova). A fost inaugurată în aprilie, este dotată la standarde europene, dar nu are medici şi funcţionează ocazional. Mai mult, şeful clinicii, dr. Octavian Istrătoaie, a fost de negăsit aseară, nu a răspuns la telefon, iar într-un final chiar şi-a închis aparatul. Conform protocolului, doar cu acordul său medicii puteau să intre în sala de operaţie din clinică, scrie Adevărul.
Acesta a făcut rezidenţiatul la Bucureşti şi a mers la Craiova, unde nu a fost angajat, contractul lui temporar urmând să se încheie la 1 ianuarie 2019, dată de la care va fi şomer. Alături de un alt coleg tânăr, a fost chemat să îl salveze pe Florin Busuioc
Medicii Eugen Ţieranu şi Paul Traşcă au intrat imediat în sala de operaţie. Alături de ei a fost şi dr. Emilia Goanţă, medic electrofiziolog. Operaţia a durat 10 minute şi a decurs foarte bine. Cel care a implantat stentul a fost cel mai tânăr dintre medici, Eugen Ţieranu, în vârstă de 30 de ani. Acesta nu este angajat al spitalului, dar a venit imediat de acasă şi a acceptat să intre în sală alături de colegul său, Paul Traşcă.
Tânărul Ţieranu este rezident în ultimul an, în Bucureşti, iar de la 1 ianuarie 2019 va avea oficial statutul de şomer. Deşi Spitalul Judeţean din Craiova putea să-l angajeze până acum la Clinica de cardiologie, solicitarea i-a fost refuzată, întrucât scoaterea posturilor la concurs este tergiversată de luni întregi.
Operaţia a decurs bine, iar starea lui Florin Busuioc este stabilă, însă e la Terapie Intensivă. La Craiova a ajuns imediat după operaţie şi soţia lui Florin Busuioc. Aceasta a fost aşteptată de colegii actorului în curtea spitalului.