Gogoșari Umpluți cu Conopidă pentru iarnă – nu se inmoaie si sunt deliciosi
Legumele ne furnizeaza o importanta cantitate de nutrienti de calitate, de care organismul nostru are nevoie pentru a functiona in parametrii normali.
Anul acesta a fost foarte roditor iar solarul nostru abunda de legume care asteapta sa fie recoltate.
Este toamna, iar cum iarna urmeaza sa vina trebuie sa ne facem provizii pregatind legumele sub diferite retete.
Acesti gogosari umpluti cu conopida vor fi crocanti , dulci si acrisori ideali sa fie serviti langa o friptura si un pahar de vin.
Ingrediente:
5 kg de gogosari;
3 kg de conopida;
zahar brun sau normal;
sare neiodata pentru muraturi;
condimente de muraturi;
otet de 9 grade;
frunze de hrean(optional).
Cum se prepară?
In primul rand trebuie sa spalam si curatam de cotoare si seminte gogosarii si ii punem cu gura in jos la scurs. Spalam conopida bine sub jet de apa si ii desprindem buchetele. O timem o jumatate de ora in apa cu otet sa iasa toate impuritatile din ea.
Dupa trecerea timpului o scoatem din apa si o lasam la scurs. Incepem sa umplem gogosarii cu buchetele de conopida pana terminam de umplut toti gogosarii. Anterior sterilizam borcanele.
Pumem gogosarii umpluti cu conopida in borcane si la un borcan de 800 g adaugam o lingura de sare, 2 linguri de zahar, 100 ml de otet, condimente pentru muraturi si umplem cu apa. Capsam bine borcanul. Asa se face cu toti gogosarii pe care ii avem.
Bagam borcanele la cuptor pentru 40 de minute sa se sterilizeze bine. Dupa sterilizare oprim focul iar borcanele fierbinti cu gogosarii umpluti cu conopida le punem intr-o patura groasa si impaturim bine.
Le lasam pana a doua zi cand ele se racesc. Punem borcanele in camara racoroasa si intunecata , cu gura in jos. Acum veti avea la iarna o reteta de gogosari dulce, acrisori si foarte deliciosi, pe care ii puteti servi ca si garnitura la aproape orice fel de mancare!
Să îi savurați cu drag – Poftă bună!
Sursa: ZIARIST.ro