Horoscop 13 decembrie 2020. Zodia care primeste 2 vesti bune

Berbec

Mare grijă până unde întinzi coarda în cazul unui conflict mai agresiv, pentru că poate denatura în ceva mult mai urât. O vorbă necontrolată, un gest impulsiv, o decizie pripită pot da peste cap planuri care ajunseseră departe, tocmai de aceea trebuie să gestionezi cu prudenţă orice factor de risc cu care te confrunţi azi.

Eşti pe cale să strici o prietenie de o viaţă, să ieşi dintr-o relaţie care evoluase bine o perioadă sau să abandonezi un proiect pentru că nu te mai înţelegi cu tovarăşii tăi de echipă. Dacă altceva nu se mai poate face decât să renunţi, probabil acel lucru nu era pentru tine!

Taur

Hodoronc-tronc, planurile pe care ţi le-ai făcut par să fie date peste cap de o intervenţie neprevăzută. Totul se schimbă peste noapte, ceea ce ieri credeai că e soluţia cea mai bună, azi deja cere o modificare de sens, de aceea trebuie să fii spontan şi să nu te cramponezi de un unic sens, de care ţi-ai legat toate aşteptările.

Uneori pot apărea surprize ca cele de acum, pe nepusă masă, cu efecte mai bune decât toate planurile făcute anterior, deci numai de tine depinde cât de repede schimbi macazul, fără a te lamenta că nu ţi-a ieşit prima variantă. Ai o alternativă!

Gemeni

Azi ai nevoie de pauză, de o rupere totală de ceea ce te preocupa până mai ieri. Nici cariera nu mai trebuie să-ţi încarce mintea cu probleme, nici banii nu mai trebuie să fie o obsesie, ci încearcă să mergi într-un loc care înseamnă pace şi odihnă pentru sufletul tău şi să te relaxezi. Că pleci undeva la ţară, la pădure, la mare, sau rămâi acasă, simţi că-ţi încarci bateriile cu o energie nouă, chiar dacă nu s-ar spune că faci ceva special.

Chiar şi o oră în plus de somn sau puţină lene în propriul tău cămin au efecte benefice asupra psihicului şi fizicului, pentru că această pasivitate te ajută să redevii tu însuţi.

Rac

Nu te mai gândi atât de mult la un eveniment despre care ştii oricum că se apropie, pentru că fiecare gând care duce acolo, naşte în tine numai stări negative. Oricum se va produce, fie că îl transformi în obsesie sau nu, deci lasă lucrurile să se scurgă fără a mai analiza totul pe toate feţele în ton fatalist.

Se vede că eşti puternic influenţat de cineva din anturaj care îţi prezintă acel moment în cele mai sumbre tonuri, şi cum nici tu nu eşti, de felul tău, o fire mai optimistă, iată că totul se transformă într-o mică depresie, arată horoscopul pentru 13 decembrie 2020.

Leu

Banalul acestei zile nu-ţi displace deloc, pentru că este exact atmosfera tihnită şi plăcută după care tânjeai. Te bucuri de prezenţa celor dragi care te învăluie în gesturi calde de afecţiune. Treceţi prin locuri pe care le ştii pe din afară, în care îţi place de obicei să-ţi petreci zilele libere, şi te ocupi de lucruri minore, dar tocmai prin firescul lor îţi fac plăcere.

Te întâlneşti cu oameni de care îţi era dor, chiar dacă nu te aştepţi la discuţii savante, dar orice conversaţie, oricât de comună ar fi, face parte din programul perfect pentru această zi.

Fecioară

Ai o povară pe suflet şi ţi-e greu să exprimi în cuvinte ce te doare, dorind să-ţi rezolvi pe cont propriu problema. Consideri că, dacă ai cere ajutorul, cei din jur mai mult te-ar încurca pentru că ar începe să te judece şi să îţi dea lecţii pe care nu eşti sigur dacă le vei suporta uşor.

Apreciază pentru mai multe informații utile !

Încearcă să te descurci singur, pe cât posibil, pentru că nu eşti în ce mai bună pasă emoţională pentru a asculta predici venite de sus, de parcă cineva chiar ar avea dreptul să te sfătuiască pe acest ton.

Balanţă

Ocupă-te azi de lucrurile mărunte de care nu ai avut timp înainte. Azi ai starea potrivită pentru a te apleca asupra lor cu mai multă răbdare, pe îndelete, descoperind unde se ascund de fapt piedicile sau hibele. Nici nu-ţi vine a crede câte lucruri poţi şterge azi de pe o lista de sarcini mult prea lungă, dar dacă te-ai uita mai bine, ai vedea că sunt de fapt chestiuni minore care ar putea fi bifate uşor.

Ia-le pe toate pe rând, una câte una, şi ai să vezi că lista de datorii în aşteptare se reduce dintr-o dată la jumătate doar pentru că ţi-ai propus să te ocupi de ea astăzi. Cere şi ajutorul celor din jurul tău, pentru că e şi de datoria lor deopotrivă.

Scorpion

Atmosfera din familie este extrem de vie, de animată, poate datorită unor planuri noi pe care fiecare îl alimentează în felul său. Cineva trebuie să preia conducerea acestor planuri, şi tu eşti persoana cea mai potrivită pentru acest rol, deci asumă-ţi cu bucurie responsabilitatea de a-i îndruma pe toţi ai casei într-o direcţie avantajoasă pentru toată lumea. Se petrece ceva special între pereţii casei tale, telefoanele zbârnâie toată ziua, musafirii nu se mai opresc, deci poate fi o zi extrem de plină în evenimente de familie.Poate afli şi veşti minunate despre venirea pe lume a unui copil, sau dacă visai la acest lucru chiar în cuplul tău, cine ştie, poate afli că va veni barza curând!

Săgetător

O nouă iubire se poate contura frumos la orizont şi e normal să te cuprindă emoţia, nerăbdarea, dorinţa de a face paşi mari înainte, spre o următoare etapă firească în relaţia voastră. Ieşi în lume, îmbracă-te bine, pune accent pe felul cum arăţi, cum vorbeşti, cum te comporţi, pentru că nici nu ştii de unde sare iepurele şi cineva este cu ochii pe tine, spune horoscopul pentru 13 decembrie 2020.

Poate avea loc o întâlnire interesantă cu o persoană care are efecte excelente asupra psihicului tău, descoperind cât de sensibil poţi fi în unele momente. Nu te mulţumi doar să primeşti gesturile de admiraţie, de afecţiune, de răsfăţ, ci oferă şi tu în aceeaşi măsură!

Capricorn

La atitudinea bătăioasă pe care o abordezi în relaţia cu ceilalţi, ţi se răspunde exact invers: cu toleranţă, simpatie, amabilitate, prietenie, ceea ce te va dezarma foarte repede. Nu are rost să vorbeşti agresiv şi nervos în orice situaţie, mai ales cu cei dragi, ci trebuie să-ţi aduci aminte zicala aceea românească: vorba dulce mult aduce!

Schimbă-ţi tonul, fii tu cel jovial şi simpatic, aşa cum te ştie lumea, şi ajustează-ţi comportamentul în aşa fel încât să fii pe placul tuturor, nu un pachet de nervi gata să explodeze la prima scânteie.

Vărsător

Încearcă azi să te apleci mai mult asupra sufletului tău, spre cele mai adânci şi ascunse dorinţe, pentru că de acolo poate ieşi la iveală o cale nouă pentru tine. Nu te lua doar după ce vezi uşor în jurul tău, adevăratele lucruri bune sunt cele la care ajungi mai greu, care cer o anumită sondare, cercetare, căutare în profunzime. Ia-ţi o pauză în iureşul vieţii şi stai de vorbă cu sinele tău, cu cel pe care îl ascunzi în inimă, cel pe care nu-l ştie nimeni decât tu, pentru că acea parte din tine are acum nevoie de atenţie, de concentrare, de energie.

Şi tu poţi primi de acolo, din interior, nişte sfaturi excelente, dar şi tu poţi linişti acest ungher al fiinţei tale cu o rază de lumină şi de pace. Roagă-te azi mai mult şi mai intens, pentru că cele mai adânci dorinţe ajung mai repede sus, la ceruri!

Peşti

Intuiţia ta nu greşeşte, deci, dacă te bazezi pe ceea ce îţi transmite vocea ta interioară, faci o alegere excelentă. Există multe motive de îndoială asupra lucrurilor de care te ocupi, dar ai norocul să observi şi ceea ce alţii nu văd şi deci poţi înţelege mai corect situaţia.

Simţurile tale subtile, poate chiar şi cu o notă paranormală, sunt atuurile tale de azi, pentru că ele scot la iveală aspectele secrete, bine ascunse în spatele unor aparenţe înşelătoare. Le presimţi, le descoperi şi astfel ştii de ce să te fereşti la o adică, potrivit horoscopului zilei de 13 decembrie 2020.

COMENTARII

DE REȚINUT !
Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată.

Vă rugăm să folosiți un limbaj frumos în caz contrar comentariul Dumneavoatra nu va fi publicat.
Echipa CITESTE.Info vă mulțumește pentru înțelegere !