HOROSCOP 20 decembrie 2017: O zodie se ceartă cu toată lumea. PREVIZIUNILE ZILEI DE MIERCURI

HOROSCOP 20 decembrie 2017. Un noroc de milioane apare din senin și le dă putere nativilor din fecioară, o altă atitudine în fața rivalilor. În cazul scorpionilor, parcă ar fi două personalități în interiorul lor care se luptă pentru supremație. Iată ce le-au rezervat astrele și celorlalte zodii!

HOROSCOP BERBEC
Esti foarte bine ancorat in realitate si vezi lucrurile foarte clar. Se vede ca te-ai maturizat, ca viata te-a invatat multe, ca stii mai bine pe ce te bazezi.

Alegerile pe care le faci se bazeaza, pe de o parte, pe experienta deja acumulata care a devenit fundamentul principiilor tale actuale, dar, pe de alta parte, si pe un anumit feeling doar al tau ce te ajuta sa presimti chiar si cele mai sensibile schimbari de directie.

Stii foarte bine incotro te indrepti si ce astepti de la sensul pe care l-ai ales, si nu dai semne de frica, de insecuritate, de neclaritate. Ai o imagine foarte exacta in minte despre ceea ce ai de facut.

HOROSCOP TAUR
Ai ajuns intr-un punct mort al unei actiuni de unde nu se mai poate face nimic si te simti ca pierdut in spatiu. Cel mai mult te deranjeaza faptul ca depindeau si altii de acest pas si, cum nu ai nicio solutie, bateti cu totii pasul pe loc si alteptati o minune,. Ea nu va aparea, ca atare detaseaza-te de acest esec si cauta imediat o alta directie.

Nu te crampona de ceva ce n-a mers bine si s-a impotmolit, si mai ales nu te lasa coplesit de atmosfera sumbra pe care cei din jurul tau o genereaza.

HOROSCOP GEMENI
Pune-ti in joc valorile in care crezi, legile scrise sau nescrise pe care trebuie sa le respecti, pentru ca acestea sunt cele care vor dicta, in final, verdictul pe care il astepti. Cu cat faci lucrurile mai corect, mai legal, mai sincer, cu atat sansele unei reusite cresc, ca atare stai deoparte de ispita de a apela la tertipuri incorecte, oricat de minore ar fi.

Mai bune spui adevarul direct in fata si accepti legea, asa cum e ea, uneori aberanta, decat sa i te opui, pentru ca nu rezolvi nimic apeland la cai ocolitoare. Mita, spaga, pilele nu te ajuta la nimic in situatia de fata, deci fa asa cum ti se cere!

HOROSCOP RAC
Totul se invata in viata, nimeni nu s-a nascut invatat, ca atare nu pune la suflet judecatile care mai vin de la unii. S-ar putea sa nici nu fie judecati sau critici, asa cum ai fi tentat sa le cataloghezi, ci lectii de viata care, candva, isi vor arata utilitatea.

Acum esti un pic nemultumit de tonul cu care iti sunt predate aceste lectii, dar ai putintica rabdare sa se sedimenteze materia tocmai predata. In viitor, vei multumi pentru informatiile primite, ca atare priveste-i cu toleranta si bucurie pe cei care, aparent, iti vorbesc de sus. Le vei da dreptate si va veni o zi cand vei preda mai departe ce ai invatat.

HOROSCOP LEU
Esti capabil sa te certi cu toata lumea daca ideile tale nu sunt acceptate, pentru ca esti convins ca ai dreptate. Nu neaparat contradictiile te deranjeaza (dimpotriva, acestea te stimuleaza sa te mobilizezi pentru a fi si mai convingator in argumentatie), ci rezervele celor care te asculta.

Nu spun nici da, nici nu, ridica din spranceana suspiciosi si nu-si exprima opinia, iar incertitudinea te face sa-ti pierzi cumpatul. Preferi un refuz, o lupta de idei, o controversa apriga, decat o atitudine rece si distanta care nu transmite nimic.

HOROSCOP FECIOARA 

Un noroc de milioane apare din senin si iti da putere, alta atitudine in fata rivalilor tai. Te simti mai tare decat toti, pentru ca ai acest as in maneca de care vei sti sa te folosesti in momentul culminant al unei actiuni foarte importante.

Ai toate sansele sa te remarci, sa fii primul intr-o competitie, sa iti atingi un mare tel, dar succesul depinde de un cumul de factori printre care indrazneala, bafta si forta de a gestiona situatia.

HOROSCOP BALANTA
Nu stii cum sa reactionezi in situatia de fata: sa te bucuri ca ti se acorda o sansa atat de buna si sa profiti de ea, sau sa fii mai circumspect si sa mai astepti detalii? O fire optimista ca tine ar fi tentata sa priveasca latura buna a evenimentelor care se petrec sub ochii tai, dar intuitia iti spune ca mai stai, sa nu spui hop pana nu sari.

Lasa sa se mai sedimenteze lucrurile ca sa intelegi mai bine daca merita sa te bucuri sau ai ceva de invatat din toate acestea? Nu e nici bine, nici rau, dar se vor clarifica lucrurile.

HOROSCOP SCORPION
Parca ar fi doua personalitati in interiorul tau care se lupta pentru suprematie. Esti la mijloc si nu stii pe care s-o asculti, pe care s-o lasi sa se manifeste liber si pe care s-o tii in frau, pentru ca nu ai vrea ca lumea sa descopere la tine trasaturi de caracter care nu te onoreaza.

Daca nu esti atent la propriul comportament, ai putea scoate la iveala ori slabiciuni de care ti-e jena, ori o agresivitate ce se poate transforma in rautate, daca nu o tii sub control. Lumea se intreaba uimita care esti tu cu adevarat?

HOROSCOP SAGETATOR
Primesti o suma de bani care vine la momentul cel mai potrivit pentru a te achita de niste obligatii financiare. Ai toate motivele de satisfactie cu privire la bani, deci bucuriile acestei zile vor gravita in jurul cumparaturilor, achitarii de datorii mai vechi, onvestitiilor masive.

Termini ziua cu un sentiment de implinire profunda, pentru ca toate iti ies de minune: iti duci la capat planurile incepute si mai acumulezi si un oarecare beneficiu financiar. Banii pot aduce fericirea, uneori!

HOROSCOP CAPRICORN
Banii pe care ii primesti ori nu sunt de ajuns pentru a-ti satisface o dorinta, ori nu sunt la nivelul meritat, desi ar trebui sa te ridici pentru drepturile tale. Toleranta are si ea o limita, deci nu poti trece cu vederea ca esti platit prea putin sau ca eforturile tale nu sunt apreciate la justa valoare.

Evident, fiecare simte ca merita mai mult, dar uneori trebuie sa-ti ajustezi pretentiile si in funcie de ce iti poate oferi cel cate te plateste. Multi vor aminti de criza atunci cand vine vorba sa semneze cecul!

HOROSCOP VARSATOR
Ai nevoie de un sfat si nu stii de unde sa-l ceri. Culmea, dar sfatul cel mai bun nu-l primesti prin cuvinte sau prin discutii fata in fata cu o persoana, ci s-ar putea sa ajunga la tine, pe cai subtile, de la un… animal.

O lectie de viata poate fi data si de un cal sau de un caine, deci fii mai atent la aceste vietuitoare azi, ca sa descoperi ce mesaj au ele sa-ti transmita.

Ceva din ceea ce vezi la animale poate fi folosit cu brio in viata ta umana pentru a-si restabili echilibrul interior si a merge mai departe cu incredere. Nu oamenii sunt, intotdeauna, cei mai buni interlocutori sau sfatuitori sau profesori, ci natura poate avea oferi exemple mult mai puternice.

HOROSCOP PESTI
Desi esti genul de om care trece multe cu vederea de dragul celorlalti, de data aceasta ai o ambitie cu totul ciudata, ce te face sa te lupti pentru parerile tale pana in panzele albe. Nu mai tolerezi orice, nu mai accepti orice conditii, ci ai ceva de spus si sustii pana la capat ideea ta ferma.

Chiar daca la originea acestor animozitati sunt banale diferente de gusturi, de data aceasta vrei ca parerea ta sa fie ascultata si respectata, dar nu inseamna ca-ti poti impune dorintele asupra tuturor.

Sursa: realitateatv.net

CITEȘTE ȘI