Iranul recunoaşte că a doborât

Autorităţile de la Teheran au recunoscut, sâmbătă dimineaţă, că au doborât “din greşeală” avionul companiei ucrainene Ukraine International Airlines.

Acest accident este consecinţa unei erori umane şi a “aventurismului SUA”, a declarat ministrul iranian al Afacerilor Externe, Mohammad Javad Zarif.

“Concluziile preliminare a unei anchete interne a Forţelor Armate: o greşeală umană într-o perioadă de criză cauzată de aventurismul SUA a dus la dezastru”, a scris Javad Zarif pe Twitter. “Regretăm profund şi transmitem scuze şi condoleanţe poporului nostru, familiilor victimelor şi celorlalte naţiuni afectate”, a mai scris el,

Preşedintele Hassan Rohani a vorbit despre o mare tragedie şi o “greşeală impardonabilă”, subliniind că Iranul “regretă profund”că a tras din greşeală contra aparatului.

Avionul, un Boeing 737 UIA, s-a prăbuşit la două minute după ce a decolat, miercuri dimineaţa, de la Teheran către Kiev.

Catastrofa care a antrenat moartea a 176 de persoane – în principal iraniano-canadieni, dar şi afgani, britanici, suedezi şi ucraineeni – a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, la puţin timp după tiruri de rachete ale Teheranului asupra a două baze folosite de armata americană în Irak.

COMENTARII

DE REȚINUT !
Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată.

Vă rugăm să folosiți un limbaj frumos în caz contrar comentariul Dumneavoatra nu va fi publicat.
Echipa CITESTE.INFO vă mulțumește pentru înțelegere !

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptRead More