Jale mare în România, după ce a murit și ea. Decesul femeii a fost înregistrat în data de 6 aprilie 2019, la un spital din județul Cluj.
Numărul celor uciși de gripă a ajuns la 193, conform ultimei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).
O femeie de 61 de ani, din județul Cluj, și-a pierdut viața pe data de 6 aprilie. Pacienta confirmată cu virus gripal tip A avea condiții medicale pre-existente cunoscute și nu era vaccinată anti-gripal.
Două cazuri de gripă confirmate la Grădinița Nr. 5 din Sibiu
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Sibiu fac precizări cu privire la Gradănița Nr. 5 din Sibiu, acolo unde, în perioada 28-31 martie 2019 a evoluat un episod de îmbolnăviri cu suspiciune de gripă. Este vorba despre 9 cazuri la copii și 3 la personal. Dintre aceștia, un singur copil cu formă medie de boală a necesitat internare, restul cazurilor fiind izolate la domiciliu. Totodată s-au recoltat și două probe, de la copii în vârstă de trei ani și au fost trimise la Institutul Cantacuzino din București. Ambele au fost pozitive pentru virus gripal de tip AH3.
Din 1 aprilie DSP a declanșat o investigație epidemiologică la grădiniță și au fost implementate primele măsuri de control, în colaborare cu personalul medical școlar și conducerea unității.
„Colectivitatea a fost supravegheată din punct de vedere clinic, s-au intensificat măsurile de igienă curentă în colectivitate (aerisire, curăţenie şi dezinfecţie a suprafeţelor, veselei, tacâmurilor, jucăriilor; intensificarea igienei mâinilor, respectiv etichetei de tuse, adaptat nivelului de vârstă al grupului expus, care prezintă deprinderi de igienă în curs de formare) și au fost recoltate 2 probe pentru confirmarea diagnosticului de gripă. De asemenea, a fost recomandată și suspendarea activității a uneia din grupele grădiniței, unde s-au înregistrat 8 cazuri la copii, până în data de 05 aprilie”, spune Krisztina Gaal, purtător de cuvânt DSP.