Legenda fiicei lui Dumnezeu și a Carului mare. O poveste greu de uitat

Într-o țară nu mai plouase de ani întregi. Era atât de cald și de uscat încât până și florile se uscaseră, iarba era pârjolita și chiar și copacii puternici stăteau să cadă.

Apa secase în râuri și în fântâni. Vacile, câinii, caii, păsările și tot poporul nu mai puteau de sete.
Lumea începea să se îmbolnăvească.

Într-un sat uitat de lume exista o fetiță a cărei mamă era foarte bolnavă.

loading...

„O să plec de aici și o să merg kilometri întregi, nopți și zile.. până când voi găsi niște apă. Știu că mama mea va fi mai bine după ce va bea puțină apă curată. Trebuie să fac acest sacrificiu pentru ea.”-și-a spus fetița.

Fetița a luat un ulcior cu ea și a plecat în căutarea apei.

După zile întregi de căutare, ea a găsit pe vârful unui munte un mic izvor. Era aproape secat. Apa secase mult, însă curgea puțin de sub stâncă. Fetița a ținut ulciorul cu grijă și a prins câteva picături. A așteptat o lungă perioadă de timp până când ulciorul s-a umplut cu apă. Apoi a pornit din nou la drum, de data aceasta către casă, fericită că își poate face mama bine.

Pe drum, fetița a întâlnit un câine mic și bolnav. El abia mai putea merge, gâfâia, gura îi era larg deschisă și gâtul uscat.

„Oh, cățel sărac ce ești. Îți este atât de sete. Nu sărăcesc eu de la câteva picături de apă. Îți voi da un pic și va rămâne suficientă apă și pentru mama mea.”

Așa că fetița a turnat puțină apa în palma ei și a ținut-o pentru cățel. El a băut rapid tot și imediat s-a simțit mult mai bine, încât a început să alerge și să latre de fericire.

Micuța nu a observat, însă ulciorul ei murdar s-a transformat într-un ulcior din argint care s-a umplut din nou de apă (chiar așa cum fusese înainte).

Fetița s-a gândit la mama ei și imediat a grăbit pașii pentru a ajunge cât mai repede la ea.

Ea a ajuns acasă, într-o seară, aproape pe întuneric. A împins ușa casei și s-a grăbit către patul mamei sale bolnave.

Când a intrat în cameră, a dat peste bunicul ei, un bătrânel care plecase de acasă doar pentru a avea grijă de fiica lui. Extrem de obosit și de însetat, nici nu mai putea vorbi.

„Dă-i niște apa. A muncit din greu toată ziua și are nevoie de mult mai multă decât mine.”

Fetița a întins ulciorul, iar bătrânelul a băut o parte din apă.

S-a simțit mult mai puternic, așa că imediat a mers la fiica lui pentru a o ajută să se ridice. Fetița nu a observat că, din nou, ulciorul s-a transformat… însă de data aceasta el era din aur și era plin de apă, așa cum îl luase de pe vârful muntelui.

Ea și-a ajutat mama să bea… imediat femeia s-a simțit mult mai bine. Când a terminat, în ulcior mai era puțină apă. Fetița a vrut să bea și ea, însă atunci ea a auzit o bătaie în ușă. Era un străin… palid și acoperit de praf, probabil străbătuse un drum foarte lung.

„Mi-este foarte sete și simt că dacă nu beau o gură de apă nu voi mai trăi. Îmi puteți da și mie puțină apă?”

Fetiță și-a spus în gând: „El sigur are mai multă nevoie decât am eu…” și i-a întins ulciorul străinului.

Străinul a zâmbit, a luat ulciorul în mână și imediat ce l-a atins l-a transformat într-un ulcior de diamant.

El l-a întors invers și toată apa a curs pe pământ…. în acel loc s-a format o fântână uriașă, cu apă rece, proaspătă și limpede, suficientă pentru toți oamenii și toate animalele din acel set.

Însă, în scurt timp, străinul a dispărut… fetița a privit către cer, care era fără nori. Dintr-o dată ea a observat că pe cer apăruseră câteva stele care luaseră forma ulciorului de diamant.

Acele stele strălucesc și acum și ne amintesc de fetița cu un suflet incredibil, dispusă să ajute oamenii din jurul ei.

Acele stele formează Carul Mare.

Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata