Nervi și fierbere mare pe scena politică cu câteva zile înainte ca Guvernul Eugen Tomac să fie votat în Parlamentul României.
Mai sunt trei zile până când expiră termenul în care Eugen Tomac trebuie să îi convingă pe aleșii neamului să îl voteze. Propunerea lui Nicușor Dan se lovește, însă, de mai multe refuzuri, căci nici PNL și nici USR nu dau semne că vor gira cabinetul despre care cele două partide spun că este un executiv paravan pentru social-democrați.
Ticăie ceasul: Guvernul Tomac, în fața unui eșec la vot
FANATIK oferă informații în exclusivitate despre ultimele mutări de pe tabla de șah a politicii românești. În ultimele 72 de ore, au zburat săgeți din toate părțile: Nicușor Dan s-a răstit la partidele politice, iar Bolojan i-a răspuns dur, spunând că trebuia să facă apel la responsabilitate înainte să fie votată moțiunea de cenzură. Mai mult, și Eugen Tomac a prins glas, fostul lider PMP fiind ceva mai plăpând în ieșirile sale publice, cerându-i lui Bolojan să renunțe la demagogie atunci când condiționează votarea guvernului de relația cu PSD, amintindu-i că a făcut parte dintr-un guvern cu partidul condus de Grindeanu.
Deputat USR: Cel mai probabil partidul nu va vota cabinetul propus de fostul lider al ( citește mai multe noutăți pe oi.ro ) PMP USR are o ședință în cursul zilei de vineri, 12 iunie 2026, în care va hotărî dacă votează sau nu Cabinetul Tomac. FANATIK a stat de vorbă cu deputatul Cezar Drăgoescu, unul din principalii comunicatori ai formațiunii, iar acesta ne-a spus că foarte probabil colegii săi vor decide să nu dea votul de încredere cabinetului Tomac.
„Noi am avut duminica trecută o ședință de Birou Național în care am discutat despre situația politică și cum ne vom poziționa la votul din Parlament. În urma acestei ședințe, am avut o altă ședință cu toți președinții USR de filiale județene și le-am spus și lor despre ce e vorba. Am rugat să facă consultări în filialele pe care le conduc, iar azi la ora 17 avem o ședință a comitetului politic, forul în care se iau decizii majore între congrese. Nu cred că va fi o surpriză la vot. Din ce am văzut, cam în toate filialele peste 95% s-au exprimat împotriva votării guvernului Tomac. Eu mă aștept la un procent de 98% de a vota împotriva guvernului Tomac”, ne-a declarat Drăgoescu, în exclusivitate.
În ce condiții ar putea vota USR Guvernul Tomac
Ce i-ar putea convinge pe cei de la USR să voteze, pe ultima sută de metri, Cabinetul Tomac? Drăgoescu susține că dacă miniștrilor USR li se permite să își continue munca, atunci se schimbă discuția, însă această variantă nu a fost niciodată pe masă, deci sunt slabe șanse să fie întorși din drum, preferând să rămână în opoziție alături de PNL.
„Dacă miniștrii USR continuă treaba în guvern, fără PSD în eșaloanele doi și trei, se schimbă discuția, dar această variantă nu a fost pe masă. Este exclusă orice discuție cu PSD, e decizia luată în partid deja și nu mai revenim asupra acestei decizii sub nicio formă. Văd că toată lumea e mirată că suntem consecvenți.
Eu am zis: de ce nu e susținut un guvern minoritar PNL-USR? Care e problema? Nu există nicio altă discuție pe masă, nici în cadrul negocierilor cu domnul Tomac. Guvernul ăsta e un guvern paravan PSD cu oameni care n-au carnetul de partid în față, ci în buzunarul de la spate. Partidele care au luat decizia că nu vor vota guvernul vor sta în bancă și nu vor vota. Dacă un coleg se va ridica din bancă vom ști clar că a votat”, a completat Drăgoescu.
Claudiu Manda e sigur că Tomac va trece: „Nu detaliez acum”
Cum se vede tot circul politic pe care îl trăim din afara scenei politice? Profesorul universitar și fostul consilier prezidențial al lui Traian Băsescu, Cătălin Avramescu, ne-a spus că Nicușor Dan, prin propunerea Tomac, nu face altceva decât să țină partea PSD, ignorând electoratul care l-a pus la Cotroceni. Extrem de înverșunat, Avramescu a spus că, în realitate, guvernul Tomac este conceput în laboratoarele politice ale social-democraților, în spate fiind familia Vasilescu-Manda. De altfel, soțul primăriței din Craiova a scris că Guvernul Tomac va trece sigur, lucru curios având în vedere că doar PSD pare dispus să îl voteze în Parlamentul României. Contactat de FANATIK, Manda nu a spus de unde se vor strânge voturi pentru Eugen Tomac, reiterând că acest cabinet va fi votat, în cele din urmă. „Nu detaliez acum. Asta am zis și la conferința organizației de femei. Dar eu așa zic: că trece”, ne-a declarat Claudia Manda.
Politologul Cătălin Avramescu îi face praf pe politicieni. Nicușor Dan, atacat mai dur ca niciodată
Revenind la Avramescu, politologul ne-a spus și de ce Eugen Tomac îi face jocurile lui Nicușor Dan, acceptând să fie la cheremul pesediștilor. Se pare că pe cei doi îi leagă o prietenie mai veche, dincolo de orice teorie care poate fi speculată.
„Cine l-a propus pe domnul Tomac? Nicușor Dan. Ce face domnul Tomac în numele lui Nicușor Dan? Vrea să țină PSD la putere, că despre asta vorbim. Domnul Nicușor Dan este uluit că nimeni nu vrea să colaboreze cu PSD. În mintea sa, PSD este un sprijin. Lui îi este frică de PSD, dar dânsul nu știe politică, nu are niciun curaj, nicio inițiativă. Încă din prima zi a venit cu planul să stea 10 ani la Cotroceni. Pentru asta are nevoie de PSD și de AUR, cu toate că el a fost ales de alții.
S-a gândit domnul Dan să facă guvern cu socialiștii. Marea miză pe care o are e cum să îi țină pe socialiști aproape. El nu vrea să renunțe la ceaușiști. S-a gândit că ceaușiștii au suficient sprijin de la extremiști. Eugen este prieten cu Nicușor Dan și dintr-un simț deplasat al prieteniei a acceptat solicitarea președintelui, care s-a trezit fără soluții după căderea guvernului Bolojan, de a forța un puci în PNL. Ce i se cere PNL este să scape de Bolojan, dar acest PNL nu mai e chiar ăla cu care se juca Iohannis sau Crin Antonescu. Pesediștii din PNL ar încăpea într-un Uber acum. De asta Nicușor Dan este uluit și din cauza asta își închipuie că merge cu șmecherii simple, că le promite el celor de la USR niște ministere. Guvernul e al PSD, că scrie Tomac pe el nu are nicio importanță. Acesta nu e guvernul Tomac, de fapt, e cabinetul Olguțăi Vasilescu. Familia Vasilescu-Manda comandă în PSD și e la originea acestei scăpări de Bolojan și atunci e foarte simplu. Această familie își face iluzii că va găsi voturi la AUR și la POT”, a declarat Avramescu, pentru FANATIK.
Profesorul universitar pledează pentru anticipate
În opinia profesorului Avramescu, alegerile anticipate sunt o soluție realistă în clipa de față, căci așa s-ar mai separa apele, iar revenirea la popor ar fi o idee chiar înțeleaptă, însă parlamentarii nu vor fi de acord căci mulți nu mai pupă următorul mandat.
„Domnul Dan este un iresponsabil. Are toate datele problemei și vede că în Parlament s-au strecurat două partide care nu aveau ce căuta acolo, mă refer la POT și SOS. Vede că are un PSD care e partid-caracatiță. Te duci la anticipate în acest caz, dar pe el nu l-a interesat lucrul ăsta, l-a interesat propriul confort. De un an trăim această tragedie a unui președinte care n-a numit un prim-ministru ca să guverneze țara, ci ca să aibă un guvern pe placul PSD. Ăsta e biletul lui de supraviețuire politică din mai 2025. Țara are nevoie de guvernare și domnul Nicușor Dan se joacă. Omul ăsta se joacă.
Această rangă cu care poate lovi partidele pe spinare, numită alegeri anticipate, intră în dreptul lui constituțional. El când s-a cocoțat pe tron a exclus alegerile anticipate. Deci e mai bine să ni se mărească TVA, să se taie alocațiile pentru bolnavii de cancer, să se mărească norma la profesori, să se taie de la bătrâni și de la studenți, toate ca să stea PSD confortabil. PSD a spus întotdeauna: tăiați de la oricine, dar nu de la noi. Nu vedeți că Bolojan a căzut nu când s-a tăiat de la bolnavii de cancer, ci când a vrut să se ia de baronii locali. Când s-a umblat la banii dați primarilor a fost tsunami”, a adăugat Avramescu.
Ce critici îi aduce Avramescu lui Bolojan
Nici Ilie Bolojan nu a scăpat de critici. Politologul îi reproșează premierului demis prin moțiune de cenzură că nu trebuia să facă de la început nicio concesie social-democraților. Cu alte cuvinte, Bolojan culege ce a semănat: „Eu l-am criticat și pe Bolojan, pentru că a dat apă la moară PSD alături de Nicușor Dan. A existat un prag al suportabilității economice și morale dincolo de care Bolojan nu a vrut să treacă. Bolojan a plătit prețul complicității cu PSD. PSD nu are nevoie de colaboratori, are nevoie de slugi. Trebuia să înțeleagă un lucru, că de banii baronilor locali nu se poate atinge”.
