Marcel Pavel a oferit primele declarații după ce a fost externat: “Am avut tuse cu sânge. Aveam sânge pe plâmân”

Marcel Pavel a acordat un interviu în exclusivitate pentru „Siteza zilei”, moderată de Mihai Gâdea, la scurt timp după ce a fost externat de la Matei Balș. Artistul s-a infectat cu coronavirus

la filmările emisiuniii „Te cunosc de undeva”. Artistul a povestit ca a fost infernal să suporte boala.

„Era infernal odată la patru ore mi se făceau injecții, după care la șase ore.

Am avut tuse cu sânge, am fost șocat. Aveam sânge pe plâmân. Eram la doar un pas să fiu intubat, dacă nu mă internam”.

„Am fost pus la indoială de prieteni la care nu mă așteptam. Am fost politicos puteam să le închid telefonul în nas.

Oameni buni schimbați-va aceste idei bolnave”, spune Marcel Pavel furios pe cei care au denaturat boala sa.

„Toți suntem bulversați, îi văd cum se manifestă, unii pacienți nu recunosc. E plină lumea de dezinformări și fake news.

Cum îți permiți să spui că virusul nu există.

Eu am fost jumătate echilibrat, am spus sigur ceva există. Suntem pe primul loc în Europa.

Familia mea a fost afectată. Fetița mea a mi-a pus întrebarea aceasta legată de coronavirus, mi-a spus că nu mai vreau să mă uit la televizor,

nu vreau să mor. Când mi-a spus fetița mea acest lucru, mi-a căzut cerul în cap. Un copil de 7 ani mi-a spus asta, când eu încă eram sceptic.

Sunt foarte documentați copiii din ziua de azi. Soția mea a suferit foarte mult, dar nu se manifestă. Dar s-a consumat foarte mult.

Iar băieții mă întrebau în fiecare zi dacă sunt bine”, a declarat Marcel Pavel la Sinteza Zilei.

COMENTARII

DE REȚINUT !
Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată.

Vă rugăm să folosiți un limbaj frumos în caz contrar comentariul Dumneavoatra nu va fi publicat.
Echipa CITESTE.INFO vă mulțumește pentru înțelegere !

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptRead More