Medic spaniol, în lacrimi, după ce sistemul medical a intrat în colaps: “Ni s-a spus să-i lăsăm să moară pe cei bătrâni!”
Spania a ajuns să fie într-o situație extrem de critică din cauza noului coronavirus. Deși sistemul medical spaniol se afla, până în acest moment, în topul celor mai bune din lume, acum a ajuns să fie în colaps.
Spania, din nefericire, a urmat situația critică cu care se luptă acum și Italia din cauza virusului Covid-19.
În Spania, virusul a luat până acum peste 2.000 de vieți, iar sistemul medical nu mai face față în lupta cu noul coronavirus. Deși se afla pe locul 5 în topul celor mai performante din lume, acum medicii au ajuns la capătul puterilor în lupta teribilă pe care o duc zi de zi.
Unul dintre cadrele medicale din Spania nu a mai rezistat și s-a filmat în timp ce își striga durerea. Medicul plânge în hohote și susține că din cauza faptului că nu mai au ventilatoare pentru toți pacienții, spitalelor din Spania li s-a cerut să îi lase să moară pe pacienții în vârstă, pentru a-I salva pe cei mai tineri.
Timp de câteva minute, printr-un mesaj transmis pe rețelele de socializare, medicul plânge fără a-și putea stăpâni lacrimile care îi curg pe față. Omul este răpus de durere, iar faptul că de acum încolo trebuie să îi lase pe pacienții peste 65 de ani să moară, îl seacă de puteri.
”Îmi este greu să transmit acest mesaj și îmi curg lacrimile. Am primit câteva mesaje în care ni se spune că persoanelor de peste 65 de ani li se scot ventilatoarele, în Madrid și sunt lăsate să moară, pentru că nu sunt suficiente și trebuie să le dea celor mai tineri”, au fost primele cuvinte ale medicului spaniol.
Pentru că nu își putea stăpâni lacrimile, medicul le-a transmis celor care îl urmăresc și mesajul primit prin care li s-a comunicat ultima decizie.
”Trebuie închis Madridul și trebuie echipamente medicale, pentru că altfel nu se va putea opri propagarea acestui virus! Vă rog să transmiteți, să distribuiți, ca să se știe! Deja trebuie să alegem pe cine nu intubăm, pentru că nu sunt ventilatoare.
Cum le va păsa politicienilor de situația economică viitoare dacă nu dau doi bani pe viața de acum a personalului din sănătate. Cum se vor ocupa de economie, dacă nu se ocupă de viețile noastre?
Asta se întâmplă. Barca se scufundă, spitalele intră în colaps și aici deja trebuie să alegi: cine trăiește și cine moare. Așa că să transmitem tuturor. Sunt medic în Madrid. Aceasta nu e o minciună, este adevărul. Este ceea ce se întâmplă în spitalele din Madrid”, este mesajul primit de la un alt medic.
După cele auzite, medicul care a făcut totul public a încheiat printr-o rugăminte către autorități.
”Nu îi putem lăsa să moară pe oamenii care au ridicat această țară”, a încheiat medicul.