Mirela Oprișor, cunoscuta actriță din serialul Las Fierbinți, este în doliu după ce un coleg alături de care a jucat în serial a încetat din viață.
Aspirina îl plânge pe Constantin Drăgănescu
Într-o postare pe contul său de Instagram, Mirela Oprișor a anunțat decesul actorului Constantin Drăgănescu, care juca un rol secundar în celebrul serial de la Pro TV.
„Dumnezeu să te odihnească! Vei rămâne mereu în inima mea”, a scris Mirela Oprișor, pe contul ei de Instagram.
Și colegii săi din teatru au reacționat și au transmis un mesaj comun: „Ne vom aminti întotdeauna cu drag rolurile cărora le-a dat viaţă”, a transmis echipa Teatrului Bulandra, unde juca actorul.
Cine a fost actorul Constantin Drăgănescu
Artistul a jucat în spectacole importante printre care: „Cu uşile închise” (1982), „Gustul parvenirii” (1983), „Linişte, ne privim în ochi” (1983), „Hamlet” (1985), „O, ce zile frumoase!” (1985), „Io, Mircea Voievod” (1986), „Uriaşii munţilor” (1987), „Câinele grădinarului” (1988), „Privind în jur cu ochi fără lumină” (1989), „Merlin sau ţara pustie” (1991), „Deşteptarea primăverii” (1991), „Arsenic şi dantelă veche” (1991), „Teatrul comic” (1992), „Vizita bătrânei doamne” (1993), „Casa evantai” (1995), „Woyzeck” (1995), „Caligula” (1996), „Vânzătorii gloriei” (1996).