”Ne-a lipsit şi o să ne lipsească mereu…” Vesti triste despre celebra Super Nanny

De la „Supernanny“ la „Cei 7 ani de acasă“, Irina Petrea „a crescut“, în emisiunile sale, mai multe generaţii de copiii. Modestă, delicată, dar riguroasă şi atentă la detalii, nuanţând şi aprofundând discuţia, Irina Petrea a vorbit despre educaţie, generaţii diferite, familie, dar şi despre mariajul ei atipic.

Irina Petrea, cunoscută pentru emisiunea ”Supernanny”, pe care a moderat-o în urmă cu câţiva ani, ascunde o adevărată dramă. N-a putut avea copii, iar acest lucru s-a dovedit a fi extrem de dureros pentru ea.

În cadrul unui interviu, Irina Petrea a vorbit despre golul pe care l-a lăsat lipsa unui copil, însă a mărturisit că nu a avut curaj să adopte unul.

“Ne-a lipsit şi o să ne lipsească mereu un copil al nostru. Mi-a fost atât de greu încât nu mai puteam să văd copii.

Am un soţ foarte îngăduitor şi ne facem amândoi timp pentru familie. Credinţa m-a ajutat mult, dacă aşa a fost să se întâmple, este pentru un anume scop.

Soţul meu este tată, dar cred că şi amândoi am fi fost o pereche de părinţi foarte buni. Rămâne să fim părinţii copiilor lui. Vreau să spun că sunt împăcată cu situaţia de acum, dacă se va întâmpla va fi minunat, dacă nu se va întâmpla va fi în regulă”, a spus Irina Petrea în cadrul unei emisiuni TV.

“E foarte greu, când unul dintre părinţi este mai mult plecat. Trebuie să se creeze legătura între tată şi copil. Dacă era al nostru era altceva pentru el. Poate nici eu nu am avut curajul să adopt”, a încheiat vedeta.

“M-am obisnuit cu asta, am trecut peste! Pur si simplu sufar de ceea ce sufera o multime de alte femei, de infertilitate primara, doar ca nu am stiut. Cand am vazut ca nu raman gravida, m-am intrebat oare de ce?

Apoi facand tot felul de analize am constatat ca sufar de acest lucru si nu se poate face nimic. M-am gandit sa adopt un copil, dar pentru asta trebuie sa fii ambii parteneri de acord…, iar acest subiect a ramas suspendat deocamdata.

Nu am putut sa ne punem de accord cu privire la acest subiect si am lasat-o asa, pentru ca e mai bine sa raman echilibrata decat sa ma tulbur cu o gramada de lucruri pe care nu le pot rezolva.

Nu am facut nicio drama din asta, mi-a fost greu, dar am trecut peste, pana la urma trebuie sa accepti ceea ce nu poti sa schimbi”, a povestit Irina Petrea.

Relaţia ta specială cu copiii are vreo legătură cu faptul că ai fost cândva profesoară de limba engleză la un liceu în Piatra Neamţ?

Hm, experienţa la catedră a fost ceva special. Am predat engleză nu numai la liceu, ci şi la o şcoală generală din apropiere şi chiar şi la o grădiniţă. O provocare mare a fost trecerea de la o vârstă la alta, de la o oră la alta.

Uneori, pe parcursul unei zile lucram cu absolut toate grupele de vârstă! Liceul avea profil industrial, iar elevii erau, majoritatea băieţi. Realizarea cea mai mare a fost să-i fac să gândească şi să interpreteze singuri, prin prisma propriei personalităţi şi viziuni, texte literare grele (Shakespeare, Miller, G.B. Shaw, Hardy, Dickens) şi să-i ajut să se simtă confortabil exprimându-se într-o altă limbă, în pofida inexactităţilor, a ezitărilor şi chiar a greşelilor gramaticale inerente celor care nu practică acest exerciţiu zilnic şi nu beneficiază de „baia lingvistică“.

Deci, dacă privim la liceenii de azi, care sunt în conflict cu sistemul, se poate spune că şi relaţia ta cu elevii a fost una atipică…

Elevii mei m-au susţinut exemplar la inspecţia de grad (pentru examenul de definitivat) şi mi-au oferit o experienţă unică de autocunoaştere, de reflectare şi reinterpretare a propriei mele adolescenţe. I-am respectat, m-au respectat. I-am încurajat, le-am arătat că îmi pasă de ceea ce se întâmplă cu ei, de ceea ce fac la şcoală, de ceea ce primesc de la ore şi mi-au arătat că au înţeles.

Unul dintre elevii unei clase de a XI-a chiar m-a întrebat odată de ce îmi pasă atât de mult de ei, când nimănui nu-i părea să îi pese. I-am răspuns că aceea era chiar ocupaţia mea: să îmi pese de elevii în faţa cărora veneam zi de zi.

De asemenea, nu am să uit dedicaţia pe care elevii unei clase de a IX-a mi-au scris-o pe prima pagină a unei cărţi oferite cadou de 8 Martie: A rose is beautiful for one day, but you are beautiful for ever! (Un trandafir e frumos doar o zi, dumneavoastră sunteţi frumoasă pentru totdeauna – n.r.). Cred aceasta spune totul despre relaţia mea cu elevii mei.

Continuarea pe Romaniazi.net