Nelu Tataru, anunt extrem de important pentru toti romanii! Cat se poate prelungi starea de urgenta!
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a oferit informații referitoare la eventuala prelungire a perioadei de izolare pentru persoanele în vârstă
Măsurile de restricționare și distanțare socială nu sunt, de multe ori, respectate, iar legea este încălcată, apărând și risc suplimentar de infecție cu noul coronavirus.
Nelu Tătaru spune că este luată în calcul prelungirea perioadei pentru 10-14 săptămâni, ținându-se cont și de evoluția ulterioară a crizei medicale. Totul trebuie adaptat la ceea ce se va întâmpla, în perioada următoare, la nivelul României, transmite ministrul de la Sănătate.
“Da, luăm în calcul şi această măsură la nivelul Comitetului ştiinţific, Institutului Naţional de Sănătate, grupului de lucru din cadrul Ministerului Sănătăţii, luăm inclusiv decizia cel puţin pentru început să ne gândim la 10-14 săptămâni în care să izolăm aceste persoane, având în vedere şi evoluţia ulterioară, dar ne adaptăm la evoluţia pe care pandemia o va avea în România”, a declarat, duminică, Nelu Tătaru, întrebat dacă se ia în calcul măsura izolării persoanelor în vârstă tot anul, după declaraţiile preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
“Vreau ca toată lumea să înţeleagă că mai avem 3-4 săptămâni grele, aceste săptămâni trebuie să le gestionăm în comun, şi noi, corpul medical, dar şi populaţia de rând, ajutată de autorităţile locale, care trebuie să vegheze la această izolare şi la această distanţare socială. Viaţa noastră va reveni la normal peste o lună, o lună şi jumătate, după ce vedem că acel vârf începe să scadă, încă nu am ajuns la acel vârf”, a adăugat Tătaru, potrivit Agerpres.