„NU MANCATI, riscati sa MURITI!” Avertismentul SOCANT al unei publicatii GERMANE pentru Romania. Despre ce este vorba…
Dacă hainele din China sunt impregnate cu formaldehidă şi tot soiul de alte chimicale ca să nu-şi piardă culoarea nici după sute de spălări, de ce n-ar fi şi usturoiul „beneficiarul” unor tratamente care-l fac un depozit de toxine, nu?
Că şi producătorii de medicamente au target-uri şi doar n-o să stea cu leacurile pe stoc, este? Nelipsit de pe rafturile supermarketurilor, usturoiul chinezesc începe să acapareze şi pieţele, iar ritmul în care o face nu miroase deloc bine. Deloc pretenţios, usturoiul poate fi cultivat inclusiv în ghiveci, pe balcon, însă asiguraţi-vă că bulbii provin de la cultivatori autorizaţi ori de la ţărani care încă mai cred că agricultura nu înseamnă doar recolte supradimensionate cu rezistenţă crescută la dăunători.
Nelipsit din bucătăria oricărei gospodine, usturoiul devine un aliat preţios în sezonul rece, mai ales că este considerat un antibiotic natural de nădejde. Însă cât de natural poate fi usturoiul chinezesc care are un miros ce aduce mai degrabă a mucegai decât a usturoi? Usturoiul importat din China nu este nici pe departe un aliment sănătos, scrie spiegel.de, citat de csid.ro. E valabil şi pentru alte alimente, cum ar fi orezul făcut din plastic, formulele de lapte cu chimicale toxice şi mâncarea de animale care vă poate îmbolnăvi patrupedul.
Tărâmul relelor China este, se pare, tărâmul tuturor relelor, iar asta se întâmplă din cauză că fermierii stropesc recoltele cu substanţe interzise în alte ţări. De asemenea, pământul în care cresc acestea conţine metale grele precum arsenic şi cadmiu. Aşadar, nu e de mirare că gustul usturoiului chinezesc împrumută din „calităţile” solului în care creşte. După recoltare, usturoiul este dat prin clor (da, aţi auzit bine, clor).
Chinezii se pare că au o obsesie pentru albirea alimentelor (în special usturoiul, făina, zahărul, sarea şi orezul) cu dioxid de clor sau peroxid de benzoil, pentru a le face mai „atractive” şi mai „sănătoase” în ochii consumatorilor. Hormoni care stopează procesul de încolţire Pentru ca usturoiul să nu încolţească şi pentru a tine la distanţă insectele, mai ales că va fi depozitat pe perioade lungi, sunt folosiţi inhibitori de creştere care au la bază hormoni sau diverse substanţe chimice. Apoi, usturoiul este adus în magazinele din toată lumea, proces care poate dura până la o lună, din cauza transportului cu vaporul din China.
‘Fiindcă producătorii ştiu că regulile de trecere a vămii sunt destul de stricte în privinţa conţinutului de chimicale, chinezii elimină cu orice preţ rădăcinile usturoiului, pentru a îndepărta orice urmă de pământ infestat. Lipsa „mustăţilor” usturoiului trădează toxicitatea Aşadar, data viitoare când cumperi usturoi din magazine, verifică dacă usturoiul are acele „mustăţi” şi ţine minte că lipsa lor indică un conţinut ridicat de substanţe toxice.
Desigur, şi toxinele din usturoi pot fi depistate cu o simplă analiză de rutină, dacă există … voinţă. Însă nimeni nu pare să fie interesat momentan să facă un pas în faţă legat de problema privind toxicitatea usturoiului chinezesc. Derspiegel.de scrie că peste 80% din cantitatea de usturoi care se găseşte în toate magazinele din lume provine din China.