Undeva, la o stână din vârful muntelui, trăia un cioban foarte bine dotat, căruia i se dusese vestea până departe, la oraş.
O reporteră se deplasează acolo, sub pretextul că vrea să scrie un articol despre viaţa ciobanilor.
Este foarte bine primită, rămâne la stână două săptămâni, doarme chiar în coliba baciului, dar evenimentul mult aşteptat nu are loc.
În sfârşit, văzând că nu are succes la cioban, se hotărăşte să plece şi îl roagă pe cioban s-o ajute la căratul bagajelor cale de doi kilometri.
După puţin timp de la plecare, omul o pune jos pe curioasa reporteriţă și o prelucrează, astfel încât dumneaei rămâne mută de admiraţie.
Ba, mai mult, până la capătul drumului, mai suferă încă două tratamente.
La despărţire, domnişoara îl întreabă pe baci de ce a amânat atâta.
– Apăi, doamnă dragă, spune ciobanul, numai la mers mă încurca, la somn, nu.
BONUS
Un cercetător englez, posibil candidat la Premiul Nobel: – De șapte ani cercetez ce influentață ( mai multe articole pe oi.ro ) au razele solare asupra substanței cerebrale și abia acum am ajuns la o concluzie. – Și ce-ați descoperit? – Că n-au nici-o influență.
Un motociclist, pe patul de spital. Vin in vizita ceilalti motociclisti din gasca lui.
– Ce-ai patit mah? intreaba unul dintre ei
– Eram pe autostrada, si a trecut unul cu un Lamborghini pe langa mine…
– Asa, si?
– Si am crezut ca stau si m-am dat jos de pe motor!

