Părintele Argatu: 9 zile să faci așa, pentru dezlegare de toate blestemele și farmecele:

Mulțumim anticipat pentru Distribuire !

Rugăciune de dezlegare de blestem

Îndurate Doamne, Bunule şi Iubitorule de oameni, Care pentru îndurările Tale ai trimis pe Unul‑Născut Fiul Tău în lume, ca să rupă zapisul greşealelor cel asupra noastră şi să dezlege legăturile celor legaţi de păcate şi să propovăduiască celor robiţi iertare, Tu, Stăpâne, şi pe robul Tău (N) liberează‑l cu bunătatea Ta, de legătura ce este pusă asupra lui, şi‑i dăruieşte lui să se apropie fără de păcat, în toată vremea şi în tot locul, cu îndrăznire către slava Ta, şi cu cuget curat să ceară de la Tine mila cea bogată. Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. (Molitfelnic)

***

Rugăciuneaa mare de dezlegare de toate blestemele şi farmecele a părintelui Argatu! Se face timp de 9 zile, așa:

Unii cred în ele, alții le contestă vehement existența și puterea. Cert este, însă, că blestemele sunt amintite în Biblie, primul blestem fiind cel îndreptat de Dumnezeu către Adam și Eva care au mușcat din fructul oprit.
Dacă faci parte din categoria celor care cred în blesteme sau, mai rău, a celor care au fost loviți de acestea, îți propunem să rostești rugăciunea părintelui Ilarion Argatu pentru dezlegare de blesteme.
Pregătiri înainte de a rosti rugăciunea de dezlegare de blesteme
Conform site-ului www.ortodoxia.rol.ro, rugăciunea care ne-a rămas de la părintele Ilarion Argatu este una dintre cele mai puternice rugăciuni de dezlegare de blesteme, dar funcționează numai dacă respecți anumite condiții.

1.Astfel, timp de 9 zile postește, iar lunea, miercurea și vinerea ține post negru până la ora 24.00. Dacă nu poți sta nemâncată până la miezul nopții, ține postul până la orele 18.00 sau, și mai bine, până la 21.00 și mănâncă numai o singură dată, evident, alimente de post.

2.În fiecare din cele 9 zile, fă 40 de metanii și rostește rugăciunea Tatăl Nostru de mai multe ori.
3.Între orele 22.00 și 24.00, așază 9 lumânări în formă de cruce și aprinde-le. Lipește-le pe o tavă, o placă de faianță sau o cărămidă și, foarte important, lasă-le să ardă complet.

Apoi fă 3 metanii, rostește Tatăl Nostru, apoi rugăciunea de dezlegare. Repetă această succesiune de 3 etape până ajungi la 40 de metanii.

Citește și Rugăciunea care se spune în post

Rugăciunea pentru dezlegare de blesteme
Iată care este rugăciunea părintelui Ilarion Argatu pentru dezlegare de blesteme:

“Dezleagă, Doamne, toate vrăjile, farmecele şi blestemele cu care m-au legat vrăjmaşii mei ştiuţi şi neştiuţi, dezleagă-le şi întru nimica să se prefacă. Cearta, duhurile necurate, pe pustiu să se ducă, unde om nu locuieşte, şi apoi la mine să nu se mai întoarcă, iar pe mine, robul tău (aici, rostești numele tău), apără-mă!

Dezleagă, Doamne, toate vrăjile cu care m-a legat vrăjmaşul meu (numele vrăjmașului), dezleagă-le! Dezleagă şi întru nimic să se prefacă, alungă duhurile necurate, pe pustiu să se ducă şi la mine să nu se mai întoarcă, iar pe mine, robul tău (numele tău), iartă-mă!

Dezleagă, Doamne, darul de bani, de casă, de îmbrăcăminte, de încălţăminte, darul de Cununie, priceperi ca: priceperea de a face bani, de a face curat, memoria, puterea de munci cu pricepere şi spor etc (aici completezi cu tot ce crezi că ţi-a fost legat). Amin!”

Cunoști și alte rugăciuni de dezlegare de blesteme? Ți s-a întâmplat să fii lovită de blesteme?

***

“Iartă-mă, Doamne:

Pr. Ilarion Argatu

– pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
– pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
– pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
– pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
– pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
– pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
– pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
– pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
– pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
– pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
– pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am indraznit sa pasesc!
– pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
– pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta Doamne si a Imparatiei Tale Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mila si Iubirea infinita,Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!

Îţi mulţumesc, Doamne:

– pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvoranddin Tine !
– pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
– pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
– pentru tot ce prin harul Tau am inteles!
– pentru lumina pe care am sorbit-o in adancul meu!
– pentru iertarea pe care daruind-o, am dobandit pace!
– pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
– pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
– pentru viata mea, care e a Ta, o mica parte a simfoniei existentei!
– pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
– pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-Te!
– pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
– pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta lauda
Imparatiei Tale divine!
Dumnezeu, Tatăl nostru, plimbandu-se prin casa mea imi va lua toate grijile şi va vindeca toate bolile mele si ale familiei mele în Numele lui Iisus, Amin.
Surse: http://molitfelnic.ro; certitudinea.ro.

Videoclip RECOMANDAT PENTRU TINE


Au trecut 4 ani de la DIVORȚUL de Gabriela Cristea, iar azi Marcel Toader a lăsat mască pe toată lumea. Declaratii soc, nu ai fi crezut ca este capabil de așa ceva - VIDEO

Bun venit !

Distribuiți ARTICOLUL pentru a ne susține munca !

Multumesc pentru DISTRIBUIRE !


Apreciază-ne munca printr-un simplu Like !