Pepe se însoară din nou: „N-am dormit nici cu soră-mea adevărată aşa cum am dormit cu ea”

Pepe și Raluca se iubesc de mai bine de opt ani, iar astăzi, cei doi au dat o veste neașteptată. Artistul vrea să se căsătorească din nou, la opt ani de la nuntă.

Dacă de obicei cuplurile fac o nuntă de argint sau o nuntă de aur, ei bine, Pepe și Raluca Pastramă se gândesc la cea de-a doua nuntă, la opt ani de la prima.

Artistul a vorbit în cadrul unei emisiuni TV despre planurile de viitor pe care le are cu soția sa, precum și despre cum a început relația cu Raluca, după divorțul de Oana Zăvoranu.
Cei doi nu au făcut prea multe dezvăluiri despre primele luni ale relației lor, până astăzi.

„De când ne-am cunoscut facem 8 ani. Prima dată când am mers în vacanță cu ea, am dormit ca frații. N-am dormit nici cu soră-mea adevărată aşa cum am dormit cu ea, în serile alea. A fost foarte frumos. Era cum trebuia să fie. M-am chinuit foarte tare cu lucrurile astea şi am intrat într-o obişnuinţă şi am rămas aşa. Am zis că o impresionez că sunt gentil şi aşa am rămas. (…) Vrem să inventăm nunta de diamant. (…) O să mergem într-o vacanţa cu copiii, o să mergem şi separat. Sunt propriul meu şef”, a declarat Pepe în cadrul unei emisiuni Tv.

„L-am pus la probă, să văd dacă merită să fie soţul meu”, a declarat Raluca Pastramă în cadrul aceleiași emisiuni TV.
Doamne, ce a acceptat Pepe în relaţia cu Raluca! Alt bărbat n-ar fi fost atât de înţelegător! „I-am jurat că nu mă ating de ea”
Pepe şi Raluca au o căsnicie de opt ani şi o familie frumoasă, alături de cele doua fetiţe. Artistul spune mereu că a reuşit să îşi găsească liniştea sufletească lângă frumoasa brunetă. Invitat la WOWbiz, el a povestit cum s-a îndrăgostit de soţia lui şi a vorbit despre ziua în care a întâlnit-o prima oară.

„Eram la un concert într-un restaurant pe care îl avea tatăl meu. Înainte să intru pe scenă am văzut-o. Era îmbrăcată în roşu. Am trecut-o în telefon „Raluca Scufiţa Roşie” şi mult timp a rămas aşa la mine în telefon. Cred că şi acum o am… Nu, glumesc, şi-a schimbat numărul. Acum e „Soţia”. M-am uitat în ochii ei când cântam, iar ea a plecat exact când eu cântam. Ca în Cenuşăreasa. Apoi am încercat să fac rost de numărul ei de telefon.

Când am sunat-o mi-a recunoscut vocea. Ea era cuminte. După prima întâlnire a rămas că o să fim prieteni foarte buni. A ieşit cu mine cu condiţia să îşi plătească ea cafeaua. Si i-am zis „Dacă tot o plăteşti pe a ta, plăteşte-o şi pe-a mea, ca să pot să plătesc eu data viitoare”, a povestit cântăreţul.

CITEȘTE ȘI