Poliția Română, despre comportamentul agresiv în trafic. Riscă amenzi mari și chiar să rămână fără permis

Anul 2022 a venit cu noutăți în toate domeniile, dar mai ales în ceea ce privește Codul Rutier.

Regulile se schimbă de acum, iar toți șoferii trebuie să le știe.

Află cum trebuie să te comporți în trafic și ce presupune comportamentul agresiv, dar și cum se pedepsește el.

Totul despre comportamentul agresiv din trafic
La începutul acestui an, Guvernul a aprobat modificarea şi completarea OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile

publice. Astfel, s-au schimbat mai multe aspecte importante și au suferit modificări sancțiunile care se aplică în cazurile abaterii de la lege.

Vezi și: Se schimbă Codul Rutier. Ce îi așteaptă pe șoferii care încalcă legea

Astfel, un subiect important îl reprezintă agresivitatea din trafic, ce va fi sancționată aspru din 27 februarie.

Mai exact, schimbarea repetată a benzii în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens este

inclusă în faptele agresive din trafic, precum și plecarea de pe loc cu patinarea excesivă și derapajele controlate.

Amenzile cresc semnificativ din 27 februarie, precum și perioada în care riști să rămâi fără permis dacă încalci regulile. Pedeapsa este și mai aspră dacă se produce și un accident.

“Tot ce am scris mai sus se va sancționa! Începând cu data de 27 februarie 2022, se vor aplica amenzi de la 580 de lei, până la 725 de lei și pauza regulamentară de 30 de zile.

Iar dacă, în urma spectacolului oferit s-a produs un accident, amenda se încadrează între 870 de lei și 1.160 de lei, iar perioada de pauză de la condus ajunge la 60 de zile”, anunță cei de la Poliție.

Șoferii agresivi pe autostradă
Situația nu stă altfel nici pe autostradă, unde trebuie să fii foarte atent la modul în care șofezi. Unul dintre cele mai bune exemple de comportament agresiv pe autostradă este folosirea semnalelor luminoase și sonore în mod repetat pe autostradă pentru obliga un alt șofer să elibereze banda de circulație.

“O singură deplasare pe #autostradă și nu numai, te poate lămuri numaidecât. Este momentul acela, când din spate îți vine un alt conducător auto folosind repetat semnalele luminoase și sonore, doar pentru a te obliga să eliberezi banda de circulație. Ei bine, da! Acesta este un comportament agresiv în trafic și se sancționează.”, transmite Poliția.

De asemenea, o astfel de abatere o reprezintă și circulația la o distanță mică față de mașina din față. Trebuie să menținem o distanță corespunzătoare față de celelalte vehicule, fără a le presa pe acestea să circule mai tare.

CITEȘTE ȘI