Premierul Ludovic Orban

Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a făcut declarații după ce, ieri, Raluca Turcan a dezvăluit că se gândește la posibilitatea ridicării vârstei de pensionare la 70 de ani, pentru românii care doresc acest lucru.

Miercuri, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat că nu se pune vorba creșterii vârstei de pensionare. Acest lucru a fost contrazis de Raluca Turcan, care a explicat că trebuie să discute în spațiul public pe această temă.

Turcan a dezvăluit că, deși România nu este pregătită pentru creșterea vârstei de pensionare la 70 de ani, acest lucru ar putea deveni o posibilitate pentru o anumită categorie de români care cer în mod expres o prelungire a perioadei de activitate.

În timpul unei vizite în străinătate, Ludovic Orban a declarat că Guvernul ia în considerare o eventuală creștere a vârstei de pensionare pentru cei care doresc să muncească mai mult.

„Momentan, este doar o discuție”, a precizat premierul, care a punctat faptul că dezbaterea este într-o fază foarte incipientă.

„E o temă care se discută. Posibilitatea ca după vârsta de pensionare în anumite categorii de activitate oamenii care își doresc să lucreze în continuare să poată lucra fără să le mai fie condiționată posibilitatea de a lucra de niște decizii administrative. Să poată lucra pur și simplu mai mult decât vârsta de pensionare”, a declarat premierul Ludovic Orban, în timpul unei vizite la Bruxelles, conform stirileprotv.ro.

CITEȘTE ȘI