Primul Cod Penal din România: Corupții își pierdeau funcția și pensia, erau închiși, iar furtul mergea la spitale și case de binefacere

Codul penal prevedea sancţiuni aspre pentru funcţionarii dovediți corupţi care își pierdeau funcția pentru tot restul vieții, primeau pedeapsa cu închisoarea (cu executare…), dar își pierdeau și dreptul la pensie. Banii sau bunurile furate mergeau direct către spitale și casele de binefacere.

Funcţionarii publici care urmăreau interesul personal în funcţiile pe care le ocupau fie direct, fie prin persoane interpuse erau pedepsiţi cu închisoare de până la doi ani şi, în plus, nu mai putea ocupa vreodată funcţii publice:
„Despre infracţiunile privitoare la amestecarea funcţionarilor publici în afaceri sau comerciuri necompatibile cu a lor calitate (secţiunea III)
Art. 142 – Orice funcţionar, oficial public sau agent al guvernului, care făţiş sau prin acte simulate, sau prin interposiţiune de persoane, va fi luat sau primit vreun interes oarecare în acte, adjudecţiuni, întreprinderi, sau regii, cu a căror administrare sau priveghiere totală sau parţială este sau a fost însărcinat în timpul săvârşirii faptei, se va pedepsi cu închisoarea de la şase luni până la doi ani, şi cu amendă […]. Către acestea se va declara incapabil pentru totdeauna a mai ocupa funcţii publice”.

„Banii sau darurile se vor lua pe seama spitalelor sau caselor de binefacere”
De asemenea, funcţionarii care primeau cadouri sau alte foloase pentru a facilita emiterea de diferite acte sau alte forme de sprijin erau condamnaţi la ani grei de închisoare, nu mai puteau ocupa funcţii publice şi îşi pierdeau şi pensia:

loading...

„Despre mituirea funcţionarilor publici (secţiunea IV)
Art. 144 – Orice funcţionar de ramul administrativ sau judecătoresc, orice agent sau însărcinat al unei administraţii publice, care va fi primit sau va fi pretins daruri sau presenturi, sau care va fi acceptat promisiuni de asemenea lucruri, spre a face sau spre a nu face un act, privitor la funcţiunea sa, fie şi drept, dar pentru care n-ar fi determinat prin lege o plată, se va pedepsi cu maximum închisorii şi cu o amendă îndoită a valorii lucrurilor primite sau făgăduite […], iar banii sau darurile se vor lua pe seama spitalelor sau caselor de binefacere ale localităţii unde s-a comis mituirea. Ei nu vor mai putea ocupa funcţie publică şi vor pierde dreptul la pensie”.

Citeste si despre..

Femeia chiar dacă te iubește, într-o zi poate sa va pleca

E o nebunie să pleci de la omul pe care îl iubești. Acest lucru provoacă confuzie. E imposibil!

Însă, pentru Ea e posibil. Ar fi fost o nebunie, dacă ar fi rămas. Nu o judeca. Nu arunca în ea cu pietre. Trebuie să fii în locul ei, pentru a înțelege ce face.

Ea e frumoasă, inteligentă, sensibilă. Ea – e ca luna plină, într-o noapte întunecoasă și rece. Ea – transformă nisipul în stele. Ea – e magie. E însuși iubirea.

A așteptat atât de mult să-l găsească. Îl iubea mai mult decât propria viață. Dar l-a părăsit. Cu lacrimi în ochi și durere în suflet, l-a eliberat.

L-a părăsit, pentru că dorea mai mult decât să audă cuvinte frumoase. Dorea mai mult decât daruri, cuvinte și s*x.

Îşi dorea să vadă fapte. Îşi dorea prezența lui în fiecare sferă a vieții sale. Îşi dorea atenție. Să o întrebe cum i-a trecut ziua şi ce planuri are. Îşi dorea flori, măcar o dată pe an.

Îşi dorea să trăiască. Să fie auzită. Apreciată. Să fie singura femeie din viața lui.

Ea – era un teritoriu nou, ce dorea să fie descoperit. Însă el, niciodată nu a încercat să ajungă în aceste loc și să se piardă în pădurile sale. El a rămas la țărm și a decis să o privească din depărtare.

În timp, acel teritoriu a murit. Ea a murit. Ea nu a fost descoperită.

A plecat, pentru că era o carte pe care el nu a îndrăznit să o ia în mâini și cel puțin să-i răsfoiască paginile. El nu știa că în interior era un tărâm întreg de aur.

Ea se simțea o floare, care trebuia udată mereu. Iar el a uitat să facă asta în fiecare zi. Floarea s-a ofilit și a murit.

Puțin câte puțin, a început să-și piardă culoarea. Ea s-a transformat într-o lumânare care se putea stinge în orice moment.

Dragostea ar trebui să te ridice, să-ți deschidă inima, să te facă fericit. Pe ea însă, iubirea o făcea tristă. Ea oferea, dar nu primea nimic în schimb. Ea îi spunea ce îi lipseşte și el o auzea, dar nu o asculta niciodată cu adevărat. El credea că ea va rămâne, indiferent de orice.

Ea avea nevoie de cineva cu care să-şi împărtășească gândurile și emoțiile. Un bărbat care nu ar fi fost prea ocupat cu visurile sale, fără să o observe. Un bărbat de la care nici nu s-ar fi gândit să plece.

Voia un om care însuși era fericirea.

Ea a plecat, iar el nu a înțeles de ce. Știa că peste un an, doi sau zece, va înțelege. Va privi înapoi și va înțelege ce trebuia să facă pentru a o ţine alături.

Ea a plecat să se găsească pe sine, pe cea pe care a pierdut-o. Ea îşi va înfășura toate rănile și va continua singură calea.

Ea a plecat să se iubească din nou, să-şi cunoască valoarea și să transforme din nou nisipul în stele.

Și poate că într-o zi, un bărbat o va face steaua lui. Atunci ea nu va mai crea stele, pentru că însăși va deveni una dintre ele.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata