RĂSTURNARE DE SITUAȚIE! CINE A CÂȘTIGAT ASIA EXPRESS 2020

Marea finală Asia Express bate la ușă, așa că telespectatorii mai au foarte puțin până când vor afla dacă favoriții lor au câștigat sau nu competiția.

Cum și până acum au existat speculații cu privire la câștigători, acum, potrivit unor surse din

Antenă, cei care ar urma să pună mâna pe marele premiu sunt Răzvan Fodor și Sorin Bontea.

Surpriză sau nu pentru fanii Asia Express! Potrivit unor surse din Antenă, marii câștigători sunt

nimeni alții decât Răzvan Fodor și chef Sorin Bontea, cei care au fost de la început pe placul fanilor show-ului.

Impact.ro informează că cei doi concurenți ar ajunge primii la Gina Pistol, după o cursă extrem de grea.

Cu toate acestea, de-a lungul celor celor două sezoane au mai existat speculații cu privire la marii câștigători, care însă nu prea s-au adeverit.

Răzvan Fodor: ”În timpul ăsta, tu nu știi nimic de familia ta!”

Răzvan Fofor a recunoscut că ar spune din nou DA în cazul în care ar fi întrebat dacă dorește să mai participe la ”Asia Express”.

Chiar dacă a fost foarte grea provocarea, Fodor a apreciat toate probele și se consideră mult mai puternic după participare.

COMENTARII

DE REȚINUT !
Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată.

Vă rugăm să folosiți un limbaj frumos în caz contrar comentariul Dumneavoatra nu va fi publicat.
Echipa CITESTE.INFO vă mulțumește pentru înțelegere !

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu asta, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptRead More