Advertisement

Salveaza aceasta reteta: Minciunele pufoase pe bază de iaurt. O rețetă rapidă și delicioasă

Apreciaza Articolul !


Chiar dacă știi că acestea se numesc de fapt scovergi, gogoși, sau mincunele, și nu numai, preparatul este unul singur, eventual cu mai multe variante de rețete. Acestea seamănă foarte bine cu niște fundițe întoarse și cu siguranță ți-au bucurat și îndulcit copilăria pentru foarte mult timp.

Advertisement

Dacă ți-e dor de acea perioadă și vrei să te întorci în curtea bunicilor prin metode culinare, atunci minciunele sunt cele mai potrivite. Singura remarcă este aceea că trebuie să ai răbdare cu ele ca să lași aluatul la dospit suficient timp ca rezultatul să fie unul cu adevărat special.

Se vor mânca pe nerăsuflate și posibil va mai fi nevoie să faci și altă dată foarte curând, pentru că toată lumea le va adora imediat.

Vei avea nevoie de jumătate de litru de iaurt, chefir, sau lapte bătut, de două ouă, de patru linguri de zahăr, dacă vrei să-ți iasă mai mdulci, mărește cantitatea de zahăr, de patru linguri de ulei de floarea-soarelui, de jumătate de linguriță cu sare, de o jumătate de linguriță cu bicardonat de sodiu stins cu oțet și de cinci sau șase pahare de făină. În cazul în care se lipește aluatul mai poți adauga făină.

Advertisement

Și dacă vrei, poți folosi pentru decor zahăr vanilat sau scorțișoară.
Fă aluatul cât mai moale și ai grijă ca acesta să nu și se lipească de mâini. Acoperă-l și lasă-l să crească pentru aproximativ 20 de minute. Pune niște făină pe masă, întinde aluatul de aproximativ un centimetru, sub formă dreptunghiulară sau pătrată.

RECOMANDAM SA CITESTI SI:
1 din 16

Advertisement

Tot pătrat sau dreptunghiular taie aluatul în mai multe bucăți potrivite. Fă, cu ajutorul unui cuțit, o tăietură în mijlocul unui drepunghi mic și bagă în acea crăpătură o jumătate din alt drepunghi.

După ce ai procedat în acest mod cu toate bucățelele mici de aluat, prăjește toate fundițele în uleiul de foarea-soarelui. Să ai grijă să tot adaugi ulri în tigaie dacă acesta va scădea.

Când ai terminat să le prăjești pe toate, pune-le pe șervețele de hârtie ca să se absoarbe tot uleiul în exces. După aceea, dacă vvrei să aibă un gust mai intens, dar și un aspect mai apetisant, pune-le zahăr vanilat și scorțișoară, doar doar unul dintre aceste două condimente.

Le poți mânca imediat pentru că așa sunt mult mai bune. Dar nu este nicio problemă dacă îți mai rămân și pentru altă dată. Dacă vrei, le poți mânca inclusiv cu orice tip de gem vrei, gustul doar va avea de câștigat.

Comenteaza articolul !

Împărtășirea este minunată !

Distribuiți această postare prietenilor dvs.
Videoclip RECOMANDAT PENTRU TINE


Romeo și Julieta în noaptea nunții – bancul care a făcut toată România să râdă în hohote! Nu mă așteptam la un așa final…

Împărtășirea este minunată !

Distribuiți această postare prietenilor dvs.
close-link