SCANDAL de proporţii mari! Carmen Şerban, interzisă în America din cauza invidiile colegilor! “ Sunt doar nişte gunoaie!” Mai spune si ca…

Mulțumim anticipat pentru Distribuire !

Cântăreaţa Carmen Şerban este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi. Nu există show în care românii să nu se bucure de prestaţia acesteia. Şi când spunem că nu există show nu ne referim doar la spectacolele pe care aceasta le susţine în România, căci artista are apariţii în toată lumea. Dar, aici e aici! Căci se pare că invidia şi răutatea colegilor de breaslă au făcut-o pe Carmen Şerbansă ajungă în mijlocul unui scandal de proporţii. Scandal care nu se limitează doar la România.

Totul a pornit în urmă cu câteva zile, când, Carmen Şerban ar fi trebuit sa plece în America. “Pe 21 aveam un zbor cu o companie aeriană, care s-a anulat, credeam eu din cauza vremii. Am fost transferaţi pe un alt zbor, la o companie poloneză. Nici nu am fost întrebată dacă îmi doresc acest lucru.

Nu e firesc să plăteşti 3,4 stele şi să stai la o stea sau două. Am zis că <Asta e, nu mai contează. Important e să ajung la New York pentru că aveam un concert.> Şi uite că cineva din branşa noastră care se ocupă cu spectacole pe acolo prin America, în curând o să aflăm exact numele lui, (noi ştim numele lui, al lor de fapt, că sunt vreo trei. Doi domni şi o doamnă, implicaţi în mizeria asta), au telefonat la Ambasadă şi au făcut un denunţ.

VIDEO:

Nu ştiu ce Dumnezeu puteau să spună despre mine pentru că eu sunt omul care nu beau, nu fumez, nu mă droghez, nu sunt teroristă, nu fac trafic de arme, de droguri, de nimic… Sunt un om cuminte şi la locul meu. Şi au spus ceva în aşa fel încât când ne-am dus  la aeroport să parcăm , aveam şi checkin-urile făcute, nu ne-au fost primate bagajele şi ne-au spus că există un consemn şi că viza este cu problem. Noi ştiam clar că viza nu este cu probleme pentru că nu eram nebună să investesc 3.000 de euro în biletele de avion. ” a declarant Carmen Şerban.

Nici la câteva zile distanţă de la incident cântăreaţa nu ştie exact ce s-a întâmplat. Spune că şi-aangajat doi avocaţi. Unul în România şi unul în America.  Carmen Şerban crede că totul i se trage de la invidiile colegilor de breaslă:  “Se pare că deranjez foarte mult. Imaginea mea este foarte puternică. Este frustrant pentru unii care organizează spectacole şi care îşi doresc să pună monopol pe America.”

Carmen Şerban spune că ea speră că Ambasada Statelor Unite va reveni cu o poziţie favorabilă. Cântăreaţa spune că a sunat la Ambasadă şi că cineva de acolo i-a confirmat că viza nu are probleme. Ba mai mult, “Domnul de acolo a luat numele doamnei care superviza la compania aeriană cu care eram şi a rămas să îi trimită un document prin care să arate că nu avem probleme cu viza. S-a întârziat foarte tare cu documentul. S-a închis checkin-ul. Din nou am sunat la Ambasadă . Din nou mi-au zis că viza nu are probleme şi că nu au apucat să trimită documentul”.

Pentru că avionul deja please, Carmen Şerban s-a urcat în avion şi a mers la Ambasadă. Cântăreaţa spune că i-a fost verificată viza de pe paşaport şi că va primi răspunsul în scris: “Când am primit în scris, am primit o anulare de viză, pe motiv că cineva a făcut un anunţ la Washington. Nu ştiu care e treaba…”

Se mai citeste si: Incredibil! Cum se fură la pompele din România când angajatul benzinăriei îi spune șoferului: “Pot să vă ajut?”

Cântăreaţa spune că avea viză de lucru. Dar că va investiga şi va vedea cine a făcut acest denunţ şi că speră că va avea înţelegere din partea Ambasadei, după ce vor vedea că aceasta nu a făcut nimic rău. Cât despre cei care i-au făcut denunţul“Unii nu sunt oameni, sunt doar nişte gunoaie. Nu mor caii când vor câinii. Eu sunt Carmen Şerban. Pe mine, doar Dumnezeu mă poate dărâma. ”

Potrivit spynews.ro

Videoclip RECOMANDAT PENTRU TINE


Au trecut 4 ani de la DIVORȚUL de Gabriela Cristea, iar azi Marcel Toader a lăsat mască pe toată lumea. Declaratii soc, nu ai fi crezut ca este capabil de așa ceva - VIDEO

Bun venit !

Distribuiți ARTICOLUL pentru a ne susține munca !

Multumesc pentru DISTRIBUIRE !


Apreciază-ne munca printr-un simplu Like !