Scrisoarea unei romance pe care toate femeile trebuie sa o citeasca! „Da, sotul meu ma bate crunt si fara niciun motiv, de ani de zile! Si mie nu…” Distribuie daca esti impotriva violentei!

„M-am gandit foarte mult inainte de a scrie aceasta scrisoare.

M-am intrebat daca e cazul ori nu sa astern pe hartie o poveste trista si sa o trimit spre publicare. Ce m-a determinat sa fac acest pas?

M-am gandit ca multe dintre persoanele care va citesc sunt femei ca mine…

Femei obisnuite, care au luat si ele, in viata lor, macar opalma de la barbatii lor.

Din moment ce statisticile arata ca, la noi in tara, o femeie din trei e agresata in familie, atunci e logic de presupus ca si cele care va scriu si care citesc revista au fost sau sunt inca victime.

Mi s-ar putea spune ca n-are rost sa vorbesc despre o suferinta pe care o impartasesc atat de multe femei.

Ar trebui sa propun o poveste frumoasa, fiindca de bataie, de nenorociri suntem satule, noi, femeile.

Eu cred ca tocmai aici gresim! Consideram ca a fi agresate e ceva rusinos, ca o boala ori un handicap.

Si nu vorbim despre ceea ce ne face rusine, nu-i asa? Ne bagam capul in nisip si gandim ca suferinta noastra nu priveste pe nimeni. Nimic mai fals! Am observat ca femeile accepta prea usor comportamentul violent al barbatilor.

Foarte putine dintre noi avem cura – jul sa vorbim despre viata noastra asa cum este ea intr-adevar.

Imi amintesc o scena pe care am vazut-o cu ani in urma, in timpul unui seminar desfasurat la Craiova pe tema „violentei domestice“: in pline discutii teoretice, lipsite de orice emotie, o femeie din audienta s-a ridicat si i-a intrerupt pe acei „experti“ spunand simplu, raspicat:

— Pe mine m-a batut barbatul…

N-am ce discuta cu mama! Ea crede ca asa e lasat pe Pamant ca femeile sa manance bataie de la barbatii lor

Imediat dupa ce a rostit aceste cuvinte, am vazut-o rusinata, dar o imensa reactie de simpatie din partea tuturor celor din sala i-a readus zambetul pe buze. Femei ca ea, daca ar fi mai multe, ar schimba cu siguranta ceva in lumea asta a violentei.

Acum ceva timp, am vazut pe posturile de televiziune o campanie impotriva violen tei in familie. M-am bucurat ca in sfarsit aceasta problema a inceput sa fie luata tot mai in serios, odata cu anii.

Fetita mea de noua ani, dupa ce a vazut acel videoclip, n-a mai scos o vorba timp de cateva ore. S-a ascuns in camera ei si n-a mai vrut sa-mi deschida usa. Cand a reaparut in sfarsit, m-a intrebat de ce au dat-o pe doamna aceea la televizor.

— Nu pricep deloc de ce au filmat-o pe acea doamna… Era lovita rau, cazuse si o calcau toti in picioare… O sa rada de ea toti cei care vad clipul! Intelegeti ce vreau sa spun? Pana si copila mea a ajuns sa fie pervertita de aceasta conceptie a rusinii pe care o resimte victima. Adica, dupa ce ca esti batuta, sa-ti mai fie si rusine! Tie, nu calaului care te-a invinetit! Este mentalitatea impartasita si de fetita mea, care a crescut intr-un mediu violent, a vazut cum mama sa incasa batai crunte. Nu i se pare normal ca mama ei sa fie chinuita, dar deja e de parere ca aceasta situatie trebuie sa fie cunoscuta numai de noi, cei ai casei. Aceeasi parere o aud de la capatul opus al scarii varstelor, de la maica-mea:

— Lasa, Maria… Treaca de la tine… Indura si tu, ce sa faci?, ca asa-i barbatul, isi iese mai repede din pepeni… Iti mai da si el o palma… N-ai ce face, trebuie sa stai. Ce altceva poti face? Asta-i soarta femeii, asa am trait si eu cu taica-tau! Doar iti amintesti foarte bine cand ma umfla in bataie si apoi ne gonea pe toti de-acasa, in miez de noapte?! De cate ori nu am dormit pe la vecini?

— Pai, daca tu ai fost chinuita, trebuie sa traiesc si eu la fel? De ce trebuie sa inghit pumnii lui Costin? Mama se uita la mine cu repros.

— Vrei sa ne faci de ras? Sa pleci de acasa dupa atatia ani de casatorie? Ce-o sa zica lumea? Vrei sa ne arate cu degetul, ca ia, uite, fetei lui nea Vasile i s-a urat cu casnicia? Ca ti-ai gasit vreunul si de-aia ai plecat? Ce-i?! Traiesti rau cu el? Nu-ti aduce bani acasa?! Se duce cu altele? Se mai imbata si el, ca barbatul, si-ti mai trage cate una… Dar poti sa stii ca nu ai si tu partea ta de vina? De ce nu-l lasi in pace, de ce taberi cu gura pe el tocmai cand se intoarce cu chef? Lasa-l in plata Domnului, ca se duce si se culca…

— Dar nu-i zic nimic…

— Ei, na, nu-i zici! Il intarati! Pai normal ca-si iese din pepeni! Lasa si tu clontul mai moale si o sa vezi ca se mai potoleste si el…

N-am ce discuta cu mama. Ea crede ca asa e lasat pe Pamant, ca femeile sa manance bataie de la barbatii lor si ca ele nu trebuie sa-i contrazica in nicio privinta. In familia ei, femeia a mers intotdeauna in spatele barbatului.

Mi-o amintesc carand sacose grele, in timp ce taica-meu mergea inainte, cu palaria pe-o ureche si cu mainile-n buzunare, fluierand. Mama n-a cracnit vreodata si de aceea ma indeamna si pe mine sa indur.

Numai ca eu nu vreau ca fetita mea sa creasca in mediul acesta, pregatindu-se parca sa devina, la randul ei, victima altui barbat.

Intrebarile ei – care s-au indesit in ultima vreme – despre orice campanie impotriva violentei sau orice emisiune legata de violenta de la televizor m-au determinat sa fac acest pas, cel de a va scrie si de a marturisi „rusinoasa“ situatie in care m-am aflat:

„Da, sotul meu ma bate crunt si fara niciun motiv, de ani de zile! Si mie nu mi-e rusine de asta, lui ar trebui sa-i fie, fiindca nu e om, ci animal!“

Trebuie sa se schimbe ceva, trebuie sa determinam autoritatile sa ia masuri, sa adopte legi aspre, care sa nu le mai permita brutelor sa le maltrateze pe cele care ar trebui sa le fie egale. Femeile, pe de alta parte, ar trebui sa-si dea seama, sa constientizeze faptul ca nu trebuie sa se mai lase calcate in picioare.

— Sa plec? Dar unde sa ma duc? e intrebarea pe care si-o pun cele mai multe dintre femeile agresate.

Aceasta este intrebarea pe care mi-am pus-o si eu.

N-am unde sa ma duc! Chiar daca am un salariu bunicel, nu-mi permit sa-mi inchiriez o garsoniera si sa pot acoperi celelalte cheltuieli. Singura nu-i pot oferi o viata normala fetitei mele.

Economic, depindem de barbati.

Am mai discutat cu multe femei aflate in aceeasi situatie cu mine si ele mi-au zis acelasi lucru: ca ar fugi mancand pamantul, nemaiuitandu-se in urma, dar nu au unde.

Atata timp cat tu, femeie batuta, plina de sange, esti obligata sa iesi in strada, in mijlocul noptii, impreuna cu copiii, iar el, batausul, ramane bine mersi in casa, vazandu-si de ale lui, culcandu-se in patul cald in timp ce tu hoinaresti in frig, storcandu-ti creierii ca sa vezi unde poti dormi in acea noapte si in cele ce vor urma, eu zic ca statutul nostru nu se va schimba.

Vom fi in continuare victime, vom fi batute la fel ca inainte.

— Indiferenta te face complice? Cum adica? ma intreaba fata mea, cand aude asta sau ceva de genul asta la televizor.

Citesc in ochii fetitei mele nedumerirea si incerc sa-i explic.

Complici sunt vecinii care nu se amesteca, desi aud urletele de durere, cei care-si muta privirea intr-o parte, ca sa nu fie nevoiti sa te intrebe de ce ai o chiul vanat.

Tot un gest de complicitate este datul din umeri al invatatoarei, atunci cand elevul ii spune ca nu si-a facut temele fiindca toata seara mama lui a fost batuta de tata. Complice e si maica-mea, cu sfaturile ei „intelepte“.

Asta inseamna tot ceea ce vedem in campaniile impotriva violentei in familie: tacand, devii la fel de vinovat ca cel care loveste, fiind ca tacerea ta il incurajeaza pe criminal. Eu asa cred si sunt sigura ca multe femei aflate in situatia mea sunt de acord cu ceea ce am scris.

Trebuie sa se schimbe ceva, trebuie sa vorbim. Altfel vom ajunge ca peste ani sa intram in pielea mamelor noastre, sa le zicem fetelor noastre, maritate si cu copii:

— Lasa, mama, suporta si tu, asta e soarta femeii! Nu stii cata bataie am mancat si eu de la taica-tau?

Eu nu vreau sa ajung sa-i spun copilului meu asa ceva.

Nu vreau ca fata mea sa traiasca in teroare, sa tresara noaptea la orice zgomot, de teama ca e el, barbatul care se intoarce de la carciuma si te ia la bataie din te-miri-ce.

Nu vreau sa-si pazeasca mereu spatele, ca mine, sa fie mereu in garda, sa se simta victima toata viata.

Sursa: bzi.ro

CITEȘTE ȘI