Simona Halep și-a dat afară antrenorul din luna de miere. Cum a anunțat despărțirea de Darren Cahill

Simona Halep și A Dat Afară Antrenorul Din Luna De Miere. Cum A Anunțat Despărțirea De Darren Cahill

Șoc în lumea tenisului! Aflată în luna de miere, Simona Halep a anunțat că se desparte de antrenorul său, Darren Cahill, cu care a colaborat mai bine de șase ani și alături de care a obținut una dintre cele mai mari performanțe: câștigarea primului ei turneu de Grand Slam, Roland Garros.

Este pentru a doua oară când cei doi se despart, după ce în 2018, Cahill a anunțat că își dorește să petreacă mai mult timp cu familia.

Aflată în luna de miere, Simona Halep a luat o decizie radicală: l-a dat afară pe antrenorul său, Darren Cahill
Simona Halep și Toni Iuruc au plecat în vacanță, după ce miercuri, 15 septembrie, și-au oficializat relația în fața ofițerului stării civile. Cei doi au ales o destinație aproape de România și foarte populară printre conaționalii noștri: Bodrum, Turcia.

Simona Halep a luat o decizie radicală, iar în urmă cu scurt timp, fostul lider WTA a anunțat, de pe malul Mării Egee, că întrerupe colaborarea cu antrenorul său Darren Cahhill, printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare.

După șase ani minunați de lucru împreună, Darren Cahill și eu am decis că este timpul să punem capăt relației noastre de lucru. Mulțumesc D pentru tot, pentru că m-ai făcut un jucător de tenis mai bun și o persoană mai bună”, este mesajul Simonei.

După cununia celor doi de săptămâna trecută, Darren Cahill a ținut să îi felicite pe soții Halep-Iuruc pentru pasul important făcut în viața personală. El a postat pe Twitter câteva fotografii de la evenimentul lor alături de mesajul: “Cununia dintre Simo și Toni în România. Felicitări, vă îmbrățișez pe amândoi! Un cuplu senzațional. Petrecere frumoasă alături de familie și prieteni diseară!”

Apreciază pentru mai multe informații utile !

Simona Halep și Darren Cahill au mai întrerupt o dată colaborarea
La începutul anului 2019, Simona Halep și Darren Cahill au întrerupt pentru prima dată colaborarea. Cel care a luat acestă decizie a fost antrenorul româncei, australianul motivând la vremea respectivă că a ar fi avut anumite probleme în familie.

Aş vrea să anunţ că eu şi Simona nu vom mai continua împreună în 2019 din motive ce ţin de familia mea”, a anunţat Cahill în noiembrie 2018.

Reacția Simonei Halep nu a întârziat să apară. Sportiva i-a transmis un mesaj de mulțumire și recunoștință.

Îţi mulţumesc atât de mult Darren Cahill pentru munca imensă şi incredibilul suport pe care mi l-ai acordat în ultimii 4 ani. Am fost atât de norocoasă să particip în călătoria aceasta alături de tine. Îţi urez ţie şi familiei toate cele bune şi sper să ne vedem curând”, a spus atunci sportiva noastră.

Ulterior, în decembrie 2019, cei doi au reluat colaborarea și a continuat până astăzi, când Simona a anunțat că se desparte de antrenorul australian.